Jurnalul.ro Ştiri Social Ministerul Mediului vrea triplarea amenzilor pentru persoanele care hrănesc urși

Ministerul Mediului vrea triplarea amenzilor pentru persoanele care hrănesc urși

Ministerul Mediului va propune dublarea sau chiar triplarea amenzilor pentru persoanele neautorizate care hrănesc urși.

„Lucrăm la un proiect de act normativ privind limitarea și sancționarea drastică a hrănirii exemplarelor de urs de către persoane neautorizate în apropierea localităților, respectiv vom crește cuanumul amenzilor pentru abandonările de deșeuri și vom efectua controale mult mai riguroase în ceea ce privește abandonarea deșeurilor în jurul localităților”, a declarat miercuri Szép Róbert, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Acesta susține că până acum au fost puține persoane prinse în flagrant în timp ce hrăneau urși. În ultimele două săptămâni, trei persoane au fost filmate, identificate și amendate, dar este prea puțin, crede secretarul de stat.

„În ceea ce privește cuantumul amenzilor, am solicitat un punct de vedere de la Garda Națională de Mediu și așteptăm propunerilor lor. Noi am sugerat ca amenzile să fie drastice, mult mai mari peste ceea ce este acum, pentru persoane fizice acestea sunt de 3.000 și 5.000 de lei, noi sperăm să le dublăm sau chiar să le triplăm”, a mai spus Szép Róbert.

Mediafax

Subiecte în articol: urs
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri