Reacția autorităților față de incidentul de la Floreasca este similară cu a piromanilor . Dornici să vadă flăcări, îmbătați de vâlvătăi, piromanii sunt izolați de comunitate și tratați dacă nu sunt reponsabili mental sau condamnați la pușcărie. Incidentul survenit în cursul unei intervenții de urgență în 22 decembrie în secția de chirurgie condusă de profesorul Mircea Beuran, în lipsa acestuia , capătă proporția unui catalism nu prin faptul regretabil al decesului pacientei ci prin prostia și aroganța conducerii Ministerului Sănătății .Vrând să rezolve cazul cu fermitate, așa cum a primit ordin ministrul în ședința de guvern, luni,în prima zi după vacanța prelungită a bugetarilor, un Komunikat al MS anunță demiterea profesorului Mircea Beuran de la conducerea secției deși ancheta este departe de a fi încheiată. Imediat, caz rar în breaslă, personalul medical se solidarizează cu chirurgul demis . Practic, prin măsurile luate fără cap de autorități, care au retras și acreditarea spitalului, cel mai vechi spital de urgență din Capitală este pus sub anatema incompetenței ,alimentând un climat de neîncredere și ostilitate a pacienților față de corpul medical. Sancțiunea nu-l atinge pe profesorul Beuran, a cărui competență profesională nu poate fi știrbită printr-un act administrativ abuziv ,ci lovește în ansamblu corpul medical și în prestigiul unui spital de elită. Faptul că ministrul Costache se află sub cercetarea unui caz de malpraxis, acuzat de moartea unei paciente, îl pune în situația de incompatibilitate de a judeca, cel puțin moral, incidentul din timpul operației de la Floreasca.Declarația făcută de cel care conduce Colegiul Medicilor, care a susținut fără ezitare inexistența culpei profesorului Beuran în declanșarea incendiului din sala de operație, nu a reușit să tempereze elanul demolator al funcționarilor trimiși în control la Floreasca.Mai mult, decizia de luni 6 ianuarie, dă foc spitalului în care corpul medical intră într-o mișcare de protest. Abil susținută de o campanie de propagandă care viza nu doar pe profesorul Beuran, ci pe toți șefii de clinici din țară, profesori universitari, țința demolării sunt ,,feudalii” medicinei, așa cum sunt caracterizați de un oengist de profesie stâlpii de rezistență care mai apără medicina românească de intersele oculte .Azi pe,, rol ”este Beuran,ieri au fost profesorii Monica Pop, Burnei și Lucan.Mâine cine urmează?