Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătăţii spune că ordonanţa privind plata serviciilor medicale din privat asigură măsuri de protecţie pentru pacient

Ministerul Sănătăţii spune că ordonanţa privind plata serviciilor medicale din privat asigură măsuri de protecţie pentru pacient

Ordonanţa de urgenţă care prevede ca asiguraţii care optează pentru servicii medicale în mediul privat să poată plăti o contribuţie personală asigură măsuri de protecţie pentru pacientul ce accesează acele servicii, afirmă Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, actul normativ reprezintă "o completare necesară" a legislaţiei, pentru buna funcţionare a întregii activităţi medicale, precum şi pentru utilizarea "eficientă" a fondurilor publice.

De asemenea, conform MS, documentul prevede informarea corectă a pacienţilor prin afişarea, pe pagina de internet a furnizorilor privaţi de servicii medicale, a costului acestei diferenţe suportate prin contribuţie personală care se va putea plăti în mod direct de către asiguraţi cu acordul prealabil în scris al acestora.

Mai mult, afirmă MS, prin Contractul-cadru se vor stabili serviciile medicale, modalitatea şi condiţiile acordării acestora, precum şi procedura de stabilire a nivelului contribuţiei personale.

OUG a fost adoptată de Executiv după consultări ale Ministerului Sănătăţii cu asociaţiile de pacienţi şi furnizorii privaţi de servicii medicale, precizează sursa citată.

Miercuri, Guvernul a aprobat OUG pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care prevede că asiguraţii care optează să beneficieze de unele servicii medicale acordate de furnizorii privaţi ce încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, în regim de spitalizare continuă, ambulatoriu clinic de specialitate şi ambulatoriu paraclinic, vor putea plăti doar o diferenţă dintre tarifele serviciilor medicale acordate de furnizorii privaţi şi tarifele suportate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate decontate de casele de asigurări de sănătate. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri