Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul armean de Externe a demisionat, după armistiţiul din Nagorno-Karabah

Ministrul armean de Externe a demisionat, după armistiţiul din Nagorno-Karabah

Ministrul de Externe al Armeniei, Zohrab Mnatsakanyan, a demisionat, luni, pe fondul protestelor faţă de termenii armistiţiului din Nagorno-Karabah, care menţine câştigurile teritoriale obţinute de Azerbaidjan, anunță Reuters.

Guvernul Nikol Pashinyan se confruntă cu proteste masive din cauza acestui armistiţiu. Înainte de izbucnirea confruntărilor militare, pe 27 septembrie, forţele armene deţineau controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah. Acordul de încetare a confruntărilor semnat pe 10 noiembrie prevede menţinerea de către Azerbaidjan a zonelor cucerite în Nagorno-Karabah şi preluarea controlului asupra unor zone suplimentare. O mare parte a regiunii separatiste se află acum sub controlul Azerbaidjanului.

În regiunea separatistă au fost trimise efective militare ruse pentru menţinerea păcii.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că bilanţul confruntărilor militare din Nagorno-Karabah este de peste 4.000 de morţi şi aproximativ 8.000 de răniţi.

Peste 2.300 de militari armeni au fost ucişi în confruntări, a anunţat Ministerul Sănătăţii de la Erevan. Azerbaidjanul a anunţat moartea a 93 de civili, dar nu a dezvăluit pierderile militare.

Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni, s-a desprins de Azerbaidjan în anii 1990, într-un conflict soldat cu circa 30.000 de morţi.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: enclava Nagorno-Karabah
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri