Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministrul elen al Transporturilor Maritime: Grecia şi România pot beneficia împreună de promovarea turismului medical

Ministrul elen al Transporturilor Maritime: Grecia şi România pot beneficia împreună de promovarea turismului medical

Trimisul special al AGERPRES, George Onea, transmite: Grecia şi România pot beneficia împreună de promovarea turismului medical, a afirmat ministrul elen al Transporturilor Maritime şi Politicilor Insulare din Grecia, Panayiotis Kouroumplis, la o conferinţă desfăşurată la acest sfârşit de săptămână în insula Ithaca. 

"Grecia, deşi deţine o bogăţie extraordinară în acest domeniu, a întârziat să folosească această bogăţie. În ultimii ani am observat o extraordinară colaborare între oamenii şi instituţiile din Grecia care activează în acest domeniu şi oamenii şi instituţiile similare din România. Din poziţia mea de ministru al Sănătăţii din Grecia, dar şi din poziţia actuală de ministru al Transporturilor Maritime şi Politicii Insulare din Grecia, am sprijinit şi am insistat pentru dezvoltarea acestor relaţii în legătură cu turismul medical", a declarat ministrul. 

Oficialul grec a adăugat că, în opinia sa, o colaborare regională în acest domeniu ar putea să contribuie inclusiv la o îmbunătăţire a relaţiilor diplomatice dintre ţările balcanice. 

"Grecia şi România sunt două ţări prietene care, având poziţia geografică în zona Balcanilor, zonă care de multe ori a însemnat război, au fost ţări prietene întotdeauna şi s-au sprijinit una pe alta. (...) Şi România poate să ia de la Grecia şi Grecia poate să împrumute de la România experienţă, astfel încât această colaborare să fie benefică pentru ambele ţări. România are foarte mari realizări în domeniul transplanturilor şi Grecia poate să împrumute de la România modalitatea în care România a avansat în acest domeniu. Grecia a făcut paşi foarte mari în domeniul fertilizării in vitro. Din Grecia oricine poate să împrumute din experienţa în acest domeniu. Dar aş dori să menţionez această că colaborare poate să aibă şi rezultate politice. Prin această colaborare, dacă o vom extinde şi la celelalte ţări din zona Balcanilor, putem ameliora tensiunile care există între ţările balcanice", a spus Panayiotis Kouroumplis. 

Ministrul grec a adăugat că urmează să participe, pe 11 iunie, la un simpozion dedicat turismului medical care va fi organizat la Bucureşti. 

Giorgos Patoulis, preşedintele Asociaţiei Medicilor din Atena, a subliniat importanţa colaborării dintre România şi Grecia în domeniul turismului medical. 

"Grecia este capabilă, prin intermediul medicilor pe care îi are şi prin intermediul infrastructurii, să creeze o bază foarte propice pentru turismul medical. (...) Cele mai căutate domenii sunt fertilitatea in vitro, oftalmologia şi chirurgia plastică. (...) Faptul că putem să colaborăm, putem să punem împreună forţele noastre este extrem de important pentru ambele părţi", a declarat Giorgos Patoulis. 

Doctorul Andreas Vythoulkas, specialist în infertilitate care activează de mulţi ani în România, a afirmat că medicii români pot oferi servicii de calitate, comparabile cu cele din orice ţară europeană. 

"Multă lume consideră că serviciile medicale româneşti sunt proaste. Nu e adevărat. (...) Serviciile medicale pe care le poate oferi România sunt foarte bune. Există specialişti cum nu sunt mulţi în Europa", a spus Andreas Vythoulkas. 

România a fost reprezentată la conferinţa dedicată turismului medical, desfăşurată pe 26 şi 27 mai în insula Ithaca, de Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi de Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: grecia turism medical romania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri