Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici: Nimic din ceea ce s-a aprobat deja nu se opreşte la finanţare

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici: Nimic din ceea ce s-a aprobat deja nu se opreşte la finanţare

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Galaţi, că niciun program naţional de investiţii care a fost aprobat nu va fi oprit de la finanţare în acest an.

El a dat asigurări că, în ciuda speculaţiilor din spaţiul public, "nu se va întâmpla nici rău" atât din punct de vedere al investiţiilor, cât şi din punct de vedere al veniturilor populaţiei. 

"Nu se va întâmpla nimic rău. Toate finanţările vor merge mai departe. Nimic din ceea ce s-a aprobat deja, este o prevedere, este o aprobare, nu se opreşte la finanţare. Toate, că sunt investiţii, că sunt veniturile populaţiei, se continuă", a afirmat Teodorovici.

Referindu-se la deficitul bugetar, acesta a precizat că bugetele ministerelor vor fi reechilibrate la prima rectificare a bugetului de stat.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri