Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Badea, despre urmărirea penală a medicului Monica Pop: „Este abject ce fac cei de la DNA”

Mircea Badea, despre urmărirea penală a medicului Monica Pop: „Este abject ce fac cei de la DNA”

Mircea Badea a comentat în emisiunea „În Gura presei”, cazul medicului Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie.

Monica Daniela Pop, manager al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, a fost pusă sub acuzare pentru patru fapte de abuz în serviciu şi conflict de interese, a anunţat, luni, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Potrivit procurorilor, Monica Pop a încheiat, în 13 iunie 2003, 25 octombrie 2007, 1 decembrie 2007 şi 29 noiembrie 2012, cu încălcarea legislaţiei primare, patru acte adiţionale la un contract de închiriere ce fusese încheiat anterior cu o societate comercială.

 

„Doamna Monica Pop a fost pusă sub acuzare pentru patru fapte de abuz în serviciu şi conflict de interese. Una dintre acuzatii este că a închiriat un spațiu unei firme private. Unde s-au dus banii? În bugetul spitalului. Cică banii trebuiau să intre la Primaria Capitalei sau la Primăria Sectorului 1. Pentru că nu au intrat acolo este corupție și abuz în serviciu. I-au calculat și prejudiciu de 20 și ceva de mii de euro. Este abject ce fac cei de la DNA. (...)Doamna Laura Codruța Kovesi este coruptă de putere, de abuz și de ipocrizie”, a declarat Mircea Badea.

Subiecte în articol: mircea badea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri