Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Badea: La 8 ani de la „sufrageria lui Opera”, Codruța a finalizat dosarul cu privire la finanțările ilegale din campania din 2009

Mircea Badea: La 8 ani de la „sufrageria lui Opera”, Codruța a finalizat dosarul cu privire la finanțările ilegale din campania din 2009

Mircea Badea a vorbit în cadrul emisiunii „În gura presei”, despre dosarul campaniei din 2009, care a fost finalizat. Elena Udrea, Ioana Băsescu şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată.

„Presa anunță cu solemnitate faptul că a terminat Laura Codruța Kovesi dosarul din 2009, cu privire la finanțările ilegale. Asta când ea, la campania din 2009, era fix în sufragerie la Oprea, cu cei de la SRI. La 8 ani de la „sufrageria lui Opera”, Codruța a finalizat dosarul cu privire la finanțările ilegale din campania din 2009”, spune Mircea Badea.

„Codruța ne spune în 2017 că în 2009 s-au făcut „nasoale”, la Campania electorala a lui Băsescu. Codruța, în 2009, nu ne spunea nimic”, a mai precizat Mircea Badea.

Subiecte în articol: mircea badea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri