Jurnalul.ro Cultură Carte Mircea Duțu continuă seria „Procesele care au schimbat lumea”

Mircea Duțu continuă seria „Procesele care au schimbat lumea”

de Redacția Jurnalul    |   

După debutul seriei „Procesele care au schimbat lumea” cu volumul „Procesul lui Pavel”, Editura Neverland lansează joi, 11 decembrie, cea de-a doua carte semnată de profesorul universitar și avocatul Mircea Duțu: „Pilat din Pont”.

Figura lui Pilat din Pont este una dintre cele mai controversate din istoria lumii. Prefect al Iudeii și cel care a pronunțat sentința asupra lui Iisus, Pilat este cunoscut mai ales prin prisma tradiției religioase. Însă dincolo de aceasta, imaginea reală a guvernatorului roman este foarte puțin documentată și adesea distorsionată.

În acest volum, Mircea Duțu pornește „în căutarea omului care l-a judecat pe Iisus din Nazaret”, analizând contextul politic al provinciei Iudeea, constrângerile juridice ale administrației romane și tensiunile religioase ale epocii.

Rezultatul este o lucrare echilibrată, accesibilă, foarte bine documentată, care oferă cititorului o înțelegere mai nuanțată asupra unui personaj central în istoria universală.

Prin acest volum, Mircea Duțu continuă demersul de a aduce claritate acolo unde istoria a lăsat întrebări deschise, oferind cititorilor o perspectivă echilibrată asupra faptelor istorice și politice.

Volumul poate fi găsit începând de joi, 11 decembrie la chioșcuri și la toate punctele de difuzare a presei, la prețul de 30 de lei.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri