Jurnalul.ro Ştiri Justitie Miron Mitrea cere în instanţă eliberarea condiţionată din închisoare

Miron Mitrea cere în instanţă eliberarea condiţionată din închisoare

Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a depus la Judecătoria Medgidia o cerere prin care solicită să fie eliberat condiţionat din închisoare, după ce a ispăşit aproape jumătate din pedeapsa de doi ani primită pentru luare de mită în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale.

Miron Mitrea a depus cererea în instanţă pe data de 28 ianuarie, iar primul termen al procesului a fost stabilit pentru 10 februarie.

Fostul ministru este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

Purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Gabriel Botezan, a declarat pentru AGERPRES că Miron Mitrea nu a făcut obiectul analizei în comisia de eliberări condiţionate din penitenciar, fostul ministru depunând direct în instanţă cererea de eliberare.

În lista prezentată recent de Ministerul Justiţiei, Miron Mitrea apărea cu două cărţi scrise în detenţie pentru a i se scădea 60 de zile din condamnare, respectiv "Amintiri... Subiective. Moment de istorie imediată" şi "Noi nu facem politică! Sindicate 1990-1994". Cărţile au fost publicate la Editura "Muntenia", coordonator ştiinţific fiind prof. univ. dr. Marian Cojoc de la Universitatea "Ovidius" Constanţa.

Marian Cojoc este profesor la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii "Ovidius", unde a deţinut funcţiile de prodecan şi decan (până în 2008) şi prorector pentru probleme de învăţământ al universităţii (2008-2012), după ce în perioada februarie 1991 - noiembrie 1992 a fost ofiţer activ în Ministerul de Interne.

Miron Mitrea a fost condamnat pe 13 februarie 2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare şi plata sumei de 327.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În acelaşi dosar, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu a fost condamnată la cinci luni închisoare cu executare.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002 Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef al ISC. Foloasele necuvenite au constat în efectuarea unor lucrări de construcţii la casa mamei sale din Voluntari.

Subiecte în articol: miron mitrea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri