Reacție în fața “pancartei cu scriitori”:“P’ăla-l știu, p’ălălalt nu. Iote, vere, Alecsandri. Ăsta a scris Moara din noroc, nu?”
Primul are un fes tricolor dat pe ceafă și o geacă bej pe care nu poate să o închidă din pricina burdihanului. S-a acoperit cu două fulare galbene, stă proțăpit cu mâinile în buzunare și dă roată cu ochii prin mulțime. Râgâie zgomotos, damf de usturoi sparge grupurile dimprejur. Scormone cu bocancii legați peste blugi, soldățește, în noroiul Universității și trimite o flegmă spre coada calului lui Mihai Vitezu. Al doilea e unul mic, pipernicit, telefonul cu care e în direct pe Tik Tok îi acoperă aproape toată fața.
Se ceartă cu ecranul, face pauze dese cu înjurături învăluite în mahoarcă. Între ei stă unul bătrân, sfătos, zici că le știe pe toate. Și poziția corpului dă de înțeles că e un fel de șef de grup: mâinile în sold, bărbia un pic ridicată, dreptul înainte, ca la repaos. De “nea Tică” e știut, așa îi zice, cu respect, sfrijitul. Nea Tică privește “de sus” pe toată lumea. Mai toate poveștile lui încep cu “auzi, bă” și continuă cu “păi când eram eu șef la 23 august (uzina de utilaje grele n.n)”. Greu se aude glasul bătrânului în gălăgia protestatarilor, moșul se oftică și începe să urle: “Turu’ doi înapoi”! Pipernicitul și grasul cu căciula galbenă cască gurile mari– “Turu doi….”. “Așa, așa”, e mulțumit nea Tică și emite o maxima de grup: “Ce Eminescu, bă? Dacă trăia acum, nu era nici la glezna lu Georgescu”.
Nea Tică se laudă că știe că e ziua poetului, dar habar n-are că e și Ziua Culturii Naționale. Nu-I de mirare, de multe ori “georgistul” nu prea pica de acord cu predicatul: “Nelule, i-auzi! Ăia vorbește de dom’ președinte…Huoo!”
Tică bunghește că protestatarii din jurul lui critică inițiativa legistativă a deputatului minorității evreiești, Silviu Vexler care – în opinia celor de la Acțiunea Conservatoare și a AUR, organizatori ai acțiunii de stradă – îngrădește libertatea de exprimare și lovește în simboluri ale României. “Așa? Pai dacă nu l-ați vrut pe Georgescu! Simion și Târziu este trădătorii. Georgescu președinte!”, îi enervează pe ceilalți protestatari nea Tică. “Dacă nu furau alegerile, Călin Georgescu ieșea președinte și îl punea premier pe Eminescu”, zice unul mai de aproape. Unii râd, alții aprobă. Sfrijitul o ia personal: “Tu să taci! Ești de la AUR, hă? Vezi tu de Siomion al tău, n-ai nas de Georgescu”.
Atmosferă în jurul unor fani ai lui Călin Georgescu: miros de basamac și usturoi, combinat cu stropi de saliva tâșniți pe gura vuvuzelei
Între nea Tică și burtos mai e o femeie, una cu căciulă de blană, la modă prin anii 80. Se tine cu un găligan care trage dintr-o sticlă ascunsă în fular. Duhnește a basamac ieftin. “Alcool făcut în șopron, de dat la săraci”, rânjește altul – ăsta o fi de la ACT (Acțiunea Conservatoare) - care învârte un panou mare cu chipurile lui Eminescu, Alecsandri, Eliade, Hașdeu, Iorga, Slavici sau Goga. Femeia și găliganul cască gura la portrete, burtosul mai desparte lumea cu un alt damf de usturoi. Cu nea Tică în frunte, grupul de georgiști contemplă în șoaptă afișul: “P’ăla-l știu, p’ălălalt nu. Iote, vere, Alecsandri. Ăsta a scris Moara din noroc, nu? Sau Goga?”
Georgiștii nu ascultă deloc ce spun liderii de la tribună. Se aude o rugăminte: lumea să nu mai sufle în vuvuzelele și toți să strige sloganul “Unitate!”. Cei de la AUR – oameni obosiți, veniți de prin țară – lasă distracția zbârnâittului la o parte, ăia de la ACT n-au trompetele vândute prin împrejurul Universității. “Georgiștii” lui nea Tică aud și, automat, scot de sub paltoane plasticele colorate de stadion. Umflă bojociii și sulfa lung în vuvuzele, stropi de saliva țâșnesc. “Turu’ doi înapoi!”, urlă fanii lui “Vodă de Dâmbovița” și apoi îi scandează numele chit că la tribună se explica ce e cu Vexler și legea lui.
Fanii lui “Vodă de Dâmbovița”: “Dacă Călin dera președinte s-ar fi luptat cu taxele”
Femeia – glas pițigăiat și strident – prinde ceva de Eminescu și bufnește: “Ce Eminescu? Ce mă interesează de Eminescu când eu trebuie să plătesc impozit dublu la casă?”. Îl pomenește pe “săracu’ Ceaușescu” și decretează - “dacă Călin era președintele nostrum, nu mai trăiam noi beleaua asta cu taxele”. Grasul îi dă dreptate și o completează: “astea sunt legi antiromânești ale lui Ilie Sărăcie. Georgescu nu ar fi fost de acord cu așa ceva. S-ar fi luptat cu ei”. Nimeni nu știe cu cine s-ar fi luptat “Vodă de Dâmbovița”, discuția rămâne în aer.
La microfon e Simion care spune răspicat că “cere respect pentru democrație și revenirea la turul doi". “Georgiștii” sunt în culmea fericirii: “Așa , mă băiatule! Ți-ai revenit!”. Sfrijitul țipă în live ceva cu “victorie”, găliganul și burtosul zici că mușcă din muștiucul vuvuzelelor. E ca la o petreecere ieftină, în stradă, de Revelion. Doar nea Tică e circumspect: “Auzi, bă? Ăsta iar face vreo cheie. ‘Tu-ți rasa mă-tii de javră!”
Generalul Dragalina față cu nea’ Tică
Spre sfârșitul mitingului vine un moment greu Dan Puric vorbește despre credință, ostași, națiune. Dă un citat, citează autorul: generalul Dragalina. Peste grupul “georgiștilor” se lasă tăcere grea. “Auzi, nea? Matale știi…”, chestioneză burtosul spre nea Tică. “Dă-l, mă, dracu’ și p’ăla”, întrerupe găliganu – “oase și ulcele de el. Și vine ăsta să ne dea lecții”. “Turu doi înapoi”, urlă și femeia.
Puric reușește să îi enerveze teribil pe fanii lui Călin - Vodă de Dâmbovița când spune adunării că nu trebuie să le pese de salarii, de impozite ci de nație și Dumnezeu. “Du-te, bă, în morții mă-tii”, e reacția sfrijitului cu live-ul în pauză. “Cum își permite? Cum își permite?”, se isterizează și femeia – “păi, da, el e senator sau deputat sau ce rahat o fi și își permite să vorbească de Eminescu, de salarii, de impozite”. “Vinoo, bă, și plătește tu impozitu meu și mă gândesc io la Eminescu”, e șucărit și nea Tică. Unanim, grupul decide: ăștia care au vorbit la microfon nu sunt de nasul lui Călin Georgescu - “n-au, dom’ne stofa lui”. “Tiriplici!”, mormăie, șucărit, grasul.
În marș spre Victoriei, „georgiștii” sunt cu ochii în Tik Tok și cu gura pe vuvuzea. În piață, nu mai ajunge niciunul. Nu au ajuns nici la statuia lui Eminescu, au dispărut, parcă i-a înghițit pământul. O fi fost prea frig.