Jurnalul.ro Ştiri Social Mitul „infertilității” la vaccinații anti-Covid, demontat de un medic

Mitul „infertilității” la vaccinații anti-Covid, demontat de un medic

de Monica Cosac    |   

Deși sfidează logica, o teorie a conspirației urlată cu convingere chiar de un parlamentar al României, și anume că vaccinul anti-Covid ar da „sterilitate pe trei generații”, se pare că a prins nu doar la antivaxerii care se tem că urmașii lor nenăscuți vor rămâne fără moștenitori, ci și la cei care nu mai au de ce să se teamă de astfel de potențiale „efecte adverse”: o octogenară a refuzat să facă vaccinul de teamă să nu rămână stearpă. „E o ciorbă reîncălzită, din bucătăria gospodinelor antivaxx”, spune medicul Mihai Craiu, care reamintește faptul că aceeași teorie a fost vehiculată și la lansarea, în urmă cu câțiva ani, a campaniei de vaccinare împotriva HPV. Cunoscutul pediatru explică și de ce, din punct de vedere biologic, este imposibil ca vaccinul anti-Covid să ducă la infertilitate.

 

Șefa Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Capitală, care a povestit zilele trecute despre situația disperată din spitale și greutățile cu care se confruntă în această perioadă, a redat și un dialog șocant pe care l-a avut cu o pacientă de 80 de ani, pe care o întrebase de ce nu s-a vaccinat. „Efectiv nu știu ce să mai zic.(...) Nu poți să vii tu, persoană în vârstă de aproape 80 de ani și să-mi spui «nu m-am vaccinat pentru că am auzit de la televizor că o să rămân sterilă». Nu poți!”, a spus dr. Fiorella Mitoiu, într-o intervenție telefonică la un post de televiziune.  

Nu știm dacă octogenara respectivă a înțeles sau nu ce înseamnă „steril”, dar cu siguranță a înțeles de la televizor că vaccinul anti-Covid îi face rău. 

Chiar unul dintre aleșii neamului, senatoarea Diana Șoșoacă, a susținut sus și tare într-o emisiune tv că vaccinul anti-Covid „modifică genomul uman”, „scurtează viața” și că sunt chiar „cercetători care spun că dau sterilitate pe trei generații”. 

O teorie a conspirației „reîncălzită”

Medicul Mihai Craiu, creatorul paginii „Spitalul Virtual pentru Copii” – un spațiu virtual educațional destinat creșterii nivelului de cunoștințe medicale pediatrice, reamintește faptul că această teorie a infertilității provocate de un vaccin a fost folosită și în cazul serului care protejează împotriva cancerului de col uterin și nu numai.

„Prima dată când am auzit, la sfârșitul anului 2020, această «teorie» cu afectarea fertilității de către vaccinurile destinate prevenției maladiei COVID-19 am avut o strângere de inimă. Chiar am întrebat într-un grup de experți dacă nu li se pare cunoscută povestea... De fapt, e o ciorbă reîncălzită, din bucătăria gospodinelor antivaxx. Exact această ipoteză a fost vehiculată și când s-a lansat, în România, campania inițială de vaccinare împotriva HPV. Da, aceea încheiată cu un eșec la fel de spectaculos ca și cea actuală, împotriva maladiei COVID-19. Atunci s-au aruncat peste 90% din dozele de vaccin (scumpe...) achiziționate de statul român. Adică de noi toți. Și au murit apoi niște mii de femei din cauza cancerului de col uterin produs de HPV. Dar nu s-a scandalizat nimeni, pentru că aceste decese, ale femeilor relativ tinere din România, nu au fost toate într-un timp scurt. Și astăzi au murit, în scumpa noastră țară, câteva femei, de cancer de col uterin, care ar fi putut fi vaccinate, cu niște ani în urmă”, a scris, pe pagina sa de Facebook, dr. Craiu. 

 

Cum s-a născut povestea cu fertilitatea

 

Pandemia de Covid-19 a prilejuit nașterea a tot felul de teorii conspiraționiste nu doar înșelătoare, ci și foarte nocive, iar cele mai multe dintre ele s-au răspândit online. Printre numeroasele postări referitoare la pandemie, au fost și cele care au susținut în mod fals că vaccinurile ARNm, utilizate împotriva bolii Covid, vizează o proteină numită sincitina-1, care este necesară tuturor mamiferelor pentru dezvoltarea și funcționarea placentei și, implicit, pentru obținerea unei sarcini reușite. Ce legătură are această proteină și care este sâmburele de adevăr folosit de conspiraționiști pentru a rostogoli acest fake news despre afectarea fertilității explică tot medicul pediatru. 

„Cineva a observat că sincitina-1 are în comun cu proteina spike a noului coronavirus o secvență de aminoacizi. Și a concluzionat acea persoană că anticorpii antispike vor distruge sincitina-1 din placentă. Oare așa să stea lucrurile? Păi, nu prea! Căci proteina spike și sincitina-1 au în comun o secvență de 4 (patru) aminoacizi. Iar sincitina-1 are în total 538 aminoacizi. Este o asemănare extrem de mică pentru a putea imagina o fixare robustă a anticorpilor antispike în fix acel loc. Pur și simplu e imposibil biologic. Imaginați-vă că purtați o pălărie cu o pană de la orice pasăre zburătoare doriți dvs. Aveți o pană la pălărie... Cam atât aveți în comun cu pasărea... Asta nu înseamnă că, de mâine, veți putea zbura”, a explicat medicul. 

În studiile vaccinului Pfizer-BioNTech, au fost și femei tinere, de vârstă fertilă, iar din datele Societății de Medicină Reproductivă din SUA reiese că fertilitatea în lotul placebo (fără vaccin) a fost similară, în anul ce a urmat, cu cea a femeilor vaccinate, mai spune dr. Craiu. 

 

„Afirmațiile care leagă vaccinurile împotriva COVID-19 de infertilitate sunt nefondate și nu au dovezi științifice care să le susțină. Colegiul American al Obstetricienilor și Ginecologilor (ACOG) recomandă vaccinarea tuturor persoanelor eligibile care ar putea lua în considerare o viitoare sarcină”, este anunțul făcut de ACOG, în iulie 2021. 

 

 

„Stimate doamne, dacă tot credeți în teorii ale conspirației legate de infertilitate, cum vă explicați că cele 6,73 miliarde de doze de vaccin utilizate până acum au fost administrate în proporție de 80% în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, iar în Africa au fost administrate extrem de puține doze?? Ce fertilitate mai trebuia redusă, în țările bogate, unde sporul natural este negativ de mai mulți ani?! Cred că este cazul să depășim acest mit”.

Dr. Mihai Craiu

 

 

Recomandările Societății de Medicină Reproductivă din SUA

 

În ianuarie 2021, Societatea Americană de Medicină Reproductivă, în cadrul căreia a fost înființat un Grup operativ Covid-19, a făcut o declarație care a inclus următoarele:

  • Datele disponibile indică faptul că vaccinurile împotriva COVID-19 nu provoacă infertilitate la femei sau bărbați.

  • Proteina spike a coronavirusului și sincitina-1 (proteina care mediază fuziunea celulelor placentare) au întinderi mici de același cod genetic, dar sunt complet diferite ca structură. Vaccinul nu induce o reacție imună împotriva proteinei sincitina-1.

  • Vaccinarea împotriva COVID-19 este recomandată femeilor care se gândesc la sarcină sau care sunt însărcinate pentru a minimiza riscurile pentru ele și sarcina lor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri