Jurnalul.ro Special Interviuri Mituri despre „stricat ochii”

Mituri despre „stricat ochii”

de Florin Condurateanu    |   

Românul, mare meşter în proverbe, în ziceri cu har rosteşte “mi-e dragă ca lumina ochilor”. Dar trebuie să avem grijă de ochii noştri chiar când nu avem o suferinţă la vedere. Interviu cu profesor doctor Monica Pop, manager general al Spitalului de Urgenţe Oftalmologice

 

Florin Condurăţeanu - Doamnă profesor doctor Monica Pop, se vaită unii “Am citit prea multe ore, am lucrat la planşele proiectului până seara, mi-am obosit ochii, trebuie să-i odihnesc stând cu ei închişi”. Au dreptate ?

Prof. Monica Pop - Ochii trebuie să fie folosiţi la capacitate maximă, ei sunt prevăzuţi cu capacitate mare de utilizare. Apropo, copiii cu ochelari pentru vicii de refracţie, miopii sunt dirijaţi de părinţi spre activităţi, spre meserii care nu presupun activitatea intensă a ochilor, ei cred că nu e cazul ca miopii să devină proiectanţi, ceasornicari, bijutieri care finisează inele, broşe. E greşit, aceşti copii miopi chiar e indicat să practice profesii cu folosirea intensivă a ochilor, să se facă arhitecţi, desenatori etc. Copiii miopi trebuie să se ferească însă de sporturi cu efort fizic mare, haltere, alte ridicări de greutăţi, e risc de desprindere a retinei.

F.C. - Fiindcă a venit vorba de miopie, e adevărată versiunea din popor că dacă miopul nu poartă mereu ochelarii i se va mări miopia ?

Prof. M.P. - Nu, purtarea cu întreruperi a ochelarilor de miop nu e o cauză a creşterii dioptriilor cu minus. Unele boli oculare pot provoca creşterea miopiei, există şi miopie  mare, progresivă. Unii miopi, mai ales femeile mioape, apelează la operaţiile de micşorare a dioptriilor. Se prelucrează ochiul cu laser, dar trebuie să nu existe o cornee subţire.  Oftalmologia recomandă intervenţia pentru micşorarea miopiei în cazurile de miopie mare, care evoluează spre dioptrii din ce în ce mai mari. E cazul să dăm informaţia că intervenţia de scădere a dioptriilor este considerată operaţie estetică şi nu beneficiază de susţinerea sumei de către Casa de Sănătate.

F.C. - Este o părere ce umblă prin popor cum că ochelarii necesită o perioadă de acomodare. E eronată versiunea ?

Prof. M.P. - Ochelarii trebuie să aducă o stare de bine imediat când sunt puşi la ochi, nu este necesară nici o perioadă de acomodare. Dacă ochelarii sunt bine făcuți, dioptriile sunt cele necesare, s-a respectat distanţa interpupilară, starea de confort trebuie să apară imediat când ei sunt puşi pe nas. Când ochelarii sunt  greşit făcuți, ochii sunt chinuiţi, lăcrimează, apare roşeaţă, omul simte ameţeli, dureri de cap, paşi nesiguri. Doar ochelarii progresivi, cei cu dioptria ce se schimbă pe axul lentilei, necesită 2-3 zile de acomodare.

F.C. - Se poartă tot mai mult ochelarii de mici dimensiuni la lentile, ochelari închişi la culoare, de soare chiar şi noaptea...

Prof. M.P. - Cât de mici sunt ochelarii la modă, lentilele trebuie să cuprindă tot câmpul vizual. Sunt acceptaţi ochelarii coloraţi, dar nu e bine ca ochelarii închişi la culoare să fie purtaţi şi seara, pot apărea complicaţii.

F.C. - Cât de des trebuie să-şi facă omul controale la oftalmolog?

Prof. M.P. - După 40 de ani se impune un control oftalmologic la doi ani. Se poate depista astfel glaucomul cronic simplu, care nu are simptome. Glaucomul este o hipertensiune în ochi, presiunea în ochi e crescută, este distrus nervul optic de această apăsare şi se pierde vederea. Oftalmologul prescrie coliruri, picăturile se pun în ochi zilnic la anumite ore, dacă presiunea în ochi nu scade, se poate ajunge la intervenţii inclusiv cu laser pentru împuţinarea lichidului în ochi. Controlul  la doi ani va depista şi necesitatea ochelarilor de aproape după 40 de ani, descoperirea acestei presbiopii. După 40 de ani, muşchii ochilor se relaxează, se modifică curbura ochilor şi se impun ochelari cu plus. Presbiopia aceasta nici nu se mai consideră o boală, e o evoluţie firească a vederii. La aceste controale oftalmologice după 40 de ani, se măsoară şi starea miopiei, când apare necesitatea lentilelor de aproape, scad dioptriile de miopie, dioptriile cu minus se însumează algebric cu cele cu plus şi miopia devine mai mică.

 

Toţi copiii la vârsta de 3 ani trebuie investigaţi de oftalmolog pentru descoperirea unui eventual viciu de refracţie. Copilul nu spune că nu vede cu un ochi, se descurcă cu celălalt şi riscă să devină ambiop, cu un ochi nefuncţional toată viaţa. Doar până la 6 ani se poate interveni cu ochelari, cu exerciţii pentru vedere.

 

 

Subiecte în articol: monica pop
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri