Dispariția lui Fidel Castro are loc într-un moment în care Cuba se confruntă cu „reactualizarea" economiei sale socialiste cu reformele demarate de actualul președinte, Raul Castro, fratele lui „El Lider Maximo”, scrie EFE. De asemenea, odată cu venirea la Casa Albă a președintelui american ales, Donald Trump, analiștii politici anticipează o paralizare a relațiilor dintre Cuba și SUA, reluate în 2014.
De la retragerea sa din viața politică, omul care a transformat Cuba în aliata URSS și care a declarat ireversibilă victoria socialismului în insulă a asistat, în ultimii ani, la un plan de deschidere lansat de fratele și succesorul său, Raul Castro, pentru a garanta supraviețuirea unei revoluții ce a întâmpinat mereu dificultăți în asigurarea prosperității țării. Când, în 1959, discipolii lui Fidel Castro l-au destituit pe dictatorul Fulgencio Batista, Cuba era o țară cu inegalități sociale enorme și cu o elită îmbogățită la umbra comerțului cu zahăr și a companiilor americane. Dar, odată cu revoluția comuniștilor cubanezi, s-a terminat cu aceste discrepanțe, notează EFE, citată de Agerpres. Legea Reformei Agrare și naționalizarea proprietăților nord-americane în insulă au fost primele măsuri economice importante după triumful Revoluției. În 1961, în mijlocul invaziei din Golful Porcilor sau Plaja Giro, Fidel Castro a proclamat caracterul socialist al Revoluției cubaneze, în timp ce confruntările cu SUA deveneau din ce în ce mai intense. În timpul Războiului Rece, Cuba s-a aliat cu URSS și s-a transformat în satelitul său din Caraibe. Datorită acestui lucru, insula a primit timp de trei decenii 20 de miliarde de dolari, care au permis un trai relativ decent al populației, până la finalul anilor '80. Dezmembrarea URSS a dezvăluit însă puternica dependență de Moscova: economia cubaneză a suferit o scădere de 40% și a intrat într-o perioadă dură de sărăcie, care a marcat generații întregi. Fidel Castro s-a văzut obligat să deschidă insula turiștilor străini, investițiilor străine, dolarului și remitențelor, pentru a evita destructurarea întregului sistem. În zorii secolului XXI, a apărut un alt comandat în America Latină, venezueleanul Hugo Chavez, care a devenit aliatul și salvatorul regimului comunist cubanez, într-un parteneriat care a oferit Cubei o nouă sursă de venit și mai ales petrol. Insula a început să primească zilnic 100.000 de barili de petrol din partea Caracasului și plătea Venezuela cu servicii medicale, educative și sportive, o experiență de care Fidel Castro a profitat pentru a o exporta în alte țări din lumea a treia și pe care a transformat-o într-o sursă de venit. Nici această formulă și nici impulsul dat turismului nu au permis Cubei să depășească constrângerile economice și, după retragerea și boala lui Fidel, fratele său, Raul, s-a dedicat acestei bătălii economice într-o țară cu un salariu mediu lunar de 20 de dolari, cu peste 1.8 milioane de hectare agricole care nu se puteau cultiva și cu grave probleme energetice, de nivel de trai sau transport.
Deschidere lentă către inițiativa privată
Raul Castro a demarat un pachet de reforme, ce s-a tradus printr-o deschidere controlată către inițiativa privată, prin creșterea activității liberilor profesioniști. Principala formă de economie a fost și rămâne însă întreprinderea socialistă. Numărul microîntreprinderilor a explodat: restaurante, ateliere de reparații, saloane de frumusețe, săli de sport și afaceri care sunt posibile numai într-un număr limitat de domenii, și care sunt constrânse și de lipsa produselor, inexistența unei piețe angrosiste sau de impunerea unor impozite mari într-o țară fără cultura plății impozitelor. Aceste ajustări și altele, de ordin social, precum reforma migrației, au îmbunătățit ușor viața cubanezilor dar nu sunt suficiente pentru un avans economic substanțial și nici nu au crescut nivelul producției, în condițiile în care țara a cheltuit 2 miliarde de dolari pe an pentru a importa alimente, din cauza imposibilității de a activa sectorul agricol.
Mulți experți sunt de acord că reformele lui Raul Castro, între care și atragerea investițiilor străine, sunt cele mai importante măsuri luate în Cuba de la Revoluția comunistă, însă critică lentoarea lor.