Jurnalul.ro Ştiri Externe Monumentul Beatles din capitala Mongoliei, ameninţat de buldozere; locuitorii protestează în apărarea acestuia

Monumentul Beatles din capitala Mongoliei, ameninţat de buldozere; locuitorii protestează în apărarea acestuia

Monumentul formaţiei Beatles din capitala Mongoliei Ulaanbaatar se află în pericol de dărâmare sau de mutare ca urmare a planurilor de dezvoltare urbană, potrivit protestatarilor care contestă planurile de construcţie a unor clădiri comerciale în oraşul pe vremuri spaţios dar care se transformă treptat într-o metropolă din ce în ce mai aglomerată, informează sâmbătă Reuters. 

Locuitorii din Ulaanbaatar protestează împotriva planurilor de construcţie a unor spaţii comerciale în zona cunoscută sub numele Beatles Square (Piaţa Beatles) în care se află monumentul ce îi reprezintă pe membrii trupei britanice The Beatles, ridicat pentru a evoca amintirea momentului tranziţiei la democraţiei a fostului satelit al Uniunii Sovietice, în 1990, mai arată sursa citată. 

"De multă vreme circulă poveşti cu privire la lucrări de construcţie pe acest teren, însă nimeni nu a vrut să le dea crezare", a declarat Tsoggerel Uyanga, organizator local şi partener în cadrul grupului de cercetare MAD Investment Solutions. 

Monumentul, înălţat în 2008 din fonduri donate de politicieni, oameni de afaceri şi artişti, marchează locul în care mongolii se adunau pe vremuri pentru a discuta despre muzica pop din Vest, interzisă la acea vreme, şi a devenit rapid o atracţie turistică populară. 

Muzica Beatles, Abba şi alte grupuri pop din vestul Europei au contribuit la aşa-numita "Revoluţie Comunistă Rock and Roll" care a inspirat, şi în Mongolia, lupta pentru democraţie, în urmă cu treizeci de ani. 

Protestele au început după ce la 2 august autorităţile locale au anunţat începerea lucrărilor de construcţie în această zonă. Locuitorii au criticat proiectul pe care l-au numit o "acaparare de teren" şi şi-au exprimat temerile potrivit cărora monumentul Beatles ar putea să fie mutat sau demolat. 

Autorităţile au declarat însă că lucrările fac parte dintr-un proiect tip "stradă fără trafic auto", ce include construcţia unui complex comercial subteran completat de grădini stradale. 

D. Uuganbayar, avocat reprezentant al Asociaţiei Naţionale pentru Construcţii din Mongolia, a infirmat intenţia de îndepărtare a monumentului Beatles, susţinând că "implementarea acestui proiect aduce numeroase avantaje, precum crearea de locuri de muncă şi reducerea ambuteiajelor". 

Asociaţia naţională, autorităţile locale şi un contractant privat numit "Buti" conduc acest proiect. 

Dublarea populaţiei în capitala Mongoliei în ultimele două decenii a condus la aglomerarea străzilor oraşului şi la creşterea poluării forţând autorităţile din Ulaanbaatar să regândească infrastructura oraşului şi atrăgând totodată revolta celor care critică vânzarea spaţiilor publice cumpărătorilor bogaţi, mai arată Reuters. În acest sens, Uyanga a precizat că investitorii au eşuat în trecut să îşi ţină promisiunea de a proteja spaţiile publice afectate de dezvoltarea urbană.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri