Jurnalul.ro Ştiri Externe Morții votează și în Statele Unite. Alți americani votează dublu, de ani de zile 

Morții votează și în Statele Unite. Alți americani votează dublu, de ani de zile 

de Şerban Mihăilă    |   

După ce candidatul republican pentru Casa Albă, Donald Trump, i-a acuzat pe democrați că-i vor fura victoria printr-o fraudă electorală masivă, rețeaua americană de televiziune CBS a demarat o investigație pe cont propriu, în privința corectitudinii alegerilor din Statele Unite. Ancheta a descoperit 12 cetățeni din statul Colorado, suspectați că au votat de două ori.

În șase dintre cazurile prezentate, aceeași persoană a votat de două ori în alegerile din Colorado. În celelalte cazuri, există suspiciunea sufragiului dublu exprimat atât în Colorado, cât și într-un alt stat american, în timpul aceluiași ciclu electoral. La sfârșitul lunii septembrie, postul local din Denver al CBS descoperise cazuri multiple de cetățeni decedați, care au „votat” în statul Colorado la luni și chiar ani după moartea lor. „Credem că au existat câteva situații de potențiale fraude electorale”, a recunoscut secretarul de Stat din Colorado, Wayne Williams, confruntat cu acuzațiile reporterilor de la CBS. „Aceste descoperiri arată că există posibilitatea comiterii de fraude”, a mărturisit el. Williams a precizat că oamenii pot să apară de două ori pe listele electorale, dacă informațiile despre ei sunt ușor diferite, fie din cauza modificării adresei, fie a numelui de căsătorie sau greșelilor de tipar. El a mai spus că, deși numărul cazurilor semnalate este relativ mic, problema poate căpăta o magnitudine devastatoare în perioada imediat următoare, în condițiile în care se anticipează că votul din alegerile prezidențiale va fi extrem de strâns în Colorado.

Fraude în Colorado și Kansas

CBS oferă și câteva exemple de fraude electorale. Lincoln Wilson, înregistrat ca membru al Partidului Republican, este acuzat că a votat atât în Colorado, cât și în Kansas, în 2010, 2012 și 2014. Wilson a declarat pentru CBS că a votat în ambele state, dar numai ”în chestiuni locale” și nu în alegerile prezidențiale. El este unul dintre cetățenii din Colorado acuzați acum de statul Kansas pentru vot dublu. Randall Killian, fără afiliere politică, și-a recunoscut vinovăția, după ce a votat în Colorado și în Kansas, în alegerile prezidențiale din 2012. La rândul său, Ron Weems, înregistrat ca democrat, a recunoscut că a votat de două ori, în Colorado și în Kansas, atât în 2012, cât și în 2014. Killian și Weems au fost amendați pentru aceste delicte.

După fiecare alegeri, statele Colorado și Kansas fac o verificare încrucișată a votanților, pentru a identifica voturile duble și a reface bazele electorale. Cu toate acestea, autoritățile cred că 10.000 de persoane pot vota încă în ambele state.   

„Ați fi surprinși de cât de des votează oamenii de două ori”, susține secretarul de Stat din Kansas, Kris Kobach, citat de CBS. „În două dintre aceste cazuri este vorba despre persoane care au votat dublu, în serie. Cred că oamenii descoperă că pot scăpa nepedepsiți și persistă în greșeală”, a precizat el. Kobach i-a avertizat însă pe cei care vor să voteze de două ori în alegerile prezidențiale din luna noiembrie că se vor izbi de vigilența sporită a autorităților.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri