Jurnalul.ro Ştiri Locale Sașii au cerut ca un sat din Sibiu să fie declarat loc prin care trece Ecuatorul

Sașii au cerut ca un sat din Sibiu să fie declarat loc prin care trece Ecuatorul

de Redacția Jurnalul    |   

O glumă veche de peste 100 de ani ascunde povestea fascinantă a singurului sat din România care „pretindea" că se află pe Ecuator. Totul a pornit de la biserica evanghelică din Păuca, județul Sibiu, rămasă fără turn în urma unei furtuni puternice din 1910.

În urmă cu mai bine de 100 de ani, în comunitățile săsești de pe Valea Secașelor se vorbea despre un demers pe care sașii din Păuca ar trebui să-l facă: să ceară ca oamenii de știință să consemneze faptul că linia Ecuatorului trece exact peste satul lor. Și aveau un argument de necontestat, vizibil cu ochiul liber: turnul bisericii evanghelice din sat nu face umbră.

„Este singura biserică săsească fără turn, iar oamenii au taxat prin această glumă situația existentă", explică Michael Reger, preotul evanghelic din Cârța. Ironia face ca același sat să fi fost cunoscut în 1309 sub numele de „Duabus Turribus" (Două Turnuri), potrivit unei postări făcută de Consiliul Județean Sibiu.

„A fost o furtună puternică, iar turnul a fost doborât la pământ. Bucăți din acesta au ajuns până în centrul localității", povestește Niculae Dancu, primarul comunei.

Astăzi, în locul turnului maiestuos se află doar o mică clopotniță din scânduri.

Maria Botta, cunoscută în sat ca „Maia", este soția curatorului bisericii și ghid pentru vizitatori. Ea spune că mai sunt doar 30 de sași în sat, majoritatea bătrâni. „Acum, clopotul se mai trage doar când moare cineva sau în zi de sărbătoare", mărturisește ea cu nostalgie, amintindu-și de vremurile când biserica era atât de plină încât slujbele se țineau cu ușile deschise.

Satul are trei biserici, fiecare pe câte o colină - evanghelică, ortodoxă și reformată - despre care localnicii spun simplu: „tri coline, tri biserici". Biserica evanghelică, deși fără turn, își păstrează frumusețea interioară, cu strane din lemn sculptat, un altar impunător și o orgă din 1942.

Păuca poate fi vizitată ușor, fiind accesibilă pe drumuri modernizate dinspre Slimnic, Ocna Sibiului sau Hașag.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: biserica pauca sibiu sasi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri