În România, ţara cu cele mai multe adolescente gravide, ţara în care un bărbat care torturează o femeie timp de 24 de ore, o mutilează pe viaţă şi scapă fără o zi de închisoare, în această Românie, trei milioane de oameni au semnat împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Căsătorii care nu se pot face în momentul de faţă şi nici nu a militat nimeni în mod real pentru ele. Contraponderea a venit însă, cu toate că nu o căutase nimeni. În aceeaşi Românie, în care în cazul violului adesea e blamată victima, un parlamentar vine şi propune să nu se facă educaţie sexuală în şcoli.
Acum, desigur, fiecare militează pentru ce îşi doreşte şi consideră că e important. Nu pot însă să nu ma întreb ce e în capul nostru, ca naţie, dacă nu ne revoltă că mor copii în spitale, dacă nu ne revoltă faptul că bătaia e încă acceptabilă, ba chiar ruptă din rai.
Mărturisesc că mi-ar fi plăcut ca toată această energie pusă în slujba unor cauze cel puţin lipsite de sens să fi mers spre nişte scopuri meritorii. Mi-ar fi plăcut să înţeleg cum poţi să nu îţi pese că lângă tine e bătută o femeie la câteva minute, dar să îţi pese că poate, peste un timp, s-ar putea căsători legal doi bărbaţi. Din păcate, nu cred că voi mai apuca să trăiesc ziua în care România va fi aceasta. În care ne vom propune să mutăm munţii pentru cei care au nevoie să mutăm munţii pentru ei.