Jurnalul.ro Ştiri Social Motivul pentru care se ridică obloanele geamurilor avionului la decolare și aterizare

Motivul pentru care se ridică obloanele geamurilor avionului la decolare și aterizare

Operatorii de zbor cer pasagerilor să ridice obloanele geamurilor avionului la decolare și aterizare. Dar care este motivul?

Mulți călători cred că acest lucru este necesar pentru a vedea cum se prezintă situația în exterior, în cazul în care este necesară evacuarea.

Deschiderea obloanelor permite însoțitorilor de zbor să vadă ce condiții sunt în afara avionului, în cazul unei aterizări de urgență. Evacuările au loc în unele dintre cele mai periculoase situații care, de cele mai multe ori, includ incendii. 

În astfel de cazuri, însoțitorii de zbor trebuie să facă ce se întâmplă afară pentru a vedea dacă există flăcări lângă ieșirile de urgență, înainte de a le deschide. Totodată, aceștia se uită și la motoare.  Un motor care funcționează poate compromite deschiderea toboganului de urgență. 

Pasagerii sunt rugați să deschidă obloanele geamurilor avionului la decolare și aterizare pentru ca însoțitorii de zbor să vadă la ce altitudine se află aeronava. Echipajul este antrenat să nu deschidă ieșirile de urgență dacă un avion nu e echilibrat și toboganul nu poate atinge solul. 

Acest lucru se poate întâmpla dacă o parte din avion s-a detașat și aeronava e înclinată. 

Această regulă a salvat rercent sute de vieți din accidentul aviatic în care a fost implicat zborul Japan Air 583. Incidentul a avut loc pe 2 ianuarie 2024. Doar 3 din cele 8 tobogane de urgență de pe avion puteau fi folosite din cauza incendiului și a faptului că motorul din dreapta funcționa în continuare. 

Practicile de siguranță folosite de echipaj au dus la salvarea pasagerilor.  Autoritățile investighează în continuare accidentul. Avionul JAL a luat foc dar pasagerii au scăpat cu viață. 

„Din câte am văzut din filmări, sunt surprins și ușurat că toată lumea a scăpat,” a spus Graham Braithwaite, profesor de siguranță din cadrul Universității Cranfield, din Marea Britanie, potrivit useit.ro.

Subiecte în articol: avion obloane geam decolare aterizare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri