Rowan Atkinson nu a crezut vreodată că va ajunge actor de succes, asta pentru că încă din copilărie suferea de bâlbâială.
Era aşa de tăcut şi în viaţa privată încât se presupune că la prima întâlnire cu femeia care avea să îi devină parteneră mai târziu, Sunetra Sastry, nu a spus niciun cuvânt, ci doar i-a cerut să-i dea ketchup-ul. Cei doi s-au cunoscut la sfârşitul anilor 80 şi împreună au doi copii.
După 24 de căsnicie, a cerut divorţul, pentru că s-a îndrăgostit de actriţa în vârstă de 40 de ani, Louise Ford, care i-a oferit o fetiţă, la vârsta de 64 de ani. S-a despărţit şi de aceasta, un pic mai târziu.
Încă din copilărie, actorul Rowan Atkinson a fost pasionat de maşini. Printre preferatele sale se numără Aston Martin, o Honda, un Audi şi chiar o maşină de curse de Formula 1.
Actorul nu a fost ferit nici de probleme medicale. A avut parte de accidente în 1999 şi în 2011. În 2001, aproape că s-a prăbuşit cu avionul personal, deşi nu se afla la manşă. A preluat controlul avionului, salvând vieţile tuturor pasagerilor.
În copilărie, a fost înnebunit după personajul James Bond, iar în 1983 a avut ocazia să joace alături de Sean Connery.
A fost o persoană discretă cu viaţa sa personală, nu doar faţă de jurnalişti şi fanii curioşi, ci chiar şi faţă de prieteni.
Actorul are o relaţie bună cu familia regală britanică. A fost invitat la nunta Prinţesei Kamila şi a Prinţului Charles şi a dansat la nunta Prinţesei Catherine şi a Prinţului William.
(sursa: Mediafax)