Jurnalul.ro Ştiri Externe Mr Bean, acuzat că a "stricat" reputația mașinilor electrice

Mr Bean, acuzat că a "stricat" reputația mașinilor electrice

de Redacția Jurnalul    |   

Actorul Rowan Atkinson, cunoscut ca Mr. Bean, a fost acuzat de un grup de reflecție pentru mediu că a „stricat” reputația mașinilor electrice și a contribuit la scăderea vânzărilor.

Mr Bean a fost citat în Camera Lorzilor, în timpul ședinței comisiei pentru mediu și schimbări climatice. Grupul de reflecție Green Alliance și-a exprimat punctul de vedere cu privire la principalele obstacole cu care se confruntă guvernul în încercarea sa de a elimina treptat mașinile pe benzină și diesel înainte de 2035 și a declarat că un comentariu al starului, publicat în iunie 2023, a fost dăunător cauzei, notează Sky News.

Articolul actorului în vârstă de 69 de ani a fost titrat: "Iubesc vehiculele electrice - și am fost unul dintre primii care au adoptat aceste vehicule. Dar mă simt din ce în ce mai mult înșelat".

Atkinson a scris că vehiculele electrice sunt "un pic lipsite de suflet" și a criticat utilizarea bateriilor litiu-ion ale acestora.

El a sugerat soluții cum ar fi păstrarea de către șoferi a aceleiași mașini pentru perioade mai lungi de timp și utilizarea sporită a combustibilului sintetic, care ar anula nevoia de vehicule electrice, spunând: "Din ce în ce mai mult, am sentimentul că luna de miere cu mașinile electrice se apropie de sfârșit, iar acesta nu este un lucru rău."

Actorul, care s-a descris ca fiind "o persoană care se pricepe la mașini", fiind diplomat în inginerie electrică și electronică, a declarat că și-a sfătuit prietenii să "nu se dea în vânt deocamdată" pentru vehiculele electrice, cu excepția cazului în care au un vehicul diesel vechi.

The Guardian a publicat săptămâna următoare un răspuns din partea lui Simon Evans, redactor-șef adjunct, care a încercat să demonteze afirmațiile lui Atkinson.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: mr bean masini electrice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri