Jurnalul.ro Ştiri Justitie MS: Contractele spitalelor cu Hexi Pharma vor fi verificate şi vor fi recoltate probe şi trimise la laboratorul ICECHIM

MS: Contractele spitalelor cu Hexi Pharma vor fi verificate şi vor fi recoltate probe şi trimise la laboratorul ICECHIM

Contractele încheiate de spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii cu firma Hexi Pharma vor fi verificate prin intermediul compartimentelor de audit şi vor fi recoltate probe pentru stabilirea concentraţiei şi a substanţelor active din dezinfectanţii utilizaţi în spitalele unde probele de sanitaţie nu au ieşit conforme, la laboratorul ICECHIM, informează marţi MS.

O serie de direcţii de acţiune pe termen scurt la nivelul Ministerului Sănătăţii au fost stabilite în cadrul întâlnirii de lucru a premierului Dacian Cioloş, ministru interimar al Sănătăţii, cu reprezentanţii ministerului.

"În ceea ce priveşte ancheta administrativă în cazul biocidelor, a fost dispusă măsura recoltării de probe în vederea stabilirii concentraţiei şi a substanţelor active din dezinfectanţii utilizaţi în spitalele unde probele de sanitaţie nu au ieşit conforme, la laboratorul ICECHIM. De asemenea, programul de control şi prevenţie în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a dezinfectanţilor va continua. Din punct de vedere al măsurilor administrative, vor fi verificate prin intermediul compartimentelor de audit contractele încheiate de către unităţile sanitare publice din subordinea Ministerului Sănătăţii cu firma Hexi Pharma", se arată într-un comunicat al MS.

De asemenea, au fost stabilite şi măsuri la nivel legislativ.

"La nivel legislativ, vor fi modificate cu celeritate o serie de acte normative menite să îmbunătăţească controlul şi regimul utilizării biocidelor, respectiv OMS 10/2010 în sensul testării eficacităţii biocidelor la două laboratoare acreditate, completarea listei documentelor pentru obţinerea avizului de punere pe piaţă, precum şi depunerea periodică a două rapoarte de testare a eficacităţii biocidelor de către producător. Totodată, va fi completată H.G. 617/2014, în sensul înăspririi regimului pedepselor aplicabile în cazul declaraţiilor de date false şi nerespectarea conţinutului substanţelor active de către deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă a biocidelor. O altă măsură dispusă vizează aducerea la zi a Ordinului privind standardele testelor de sanitaţie", precizează MS. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri