Jurnalul.ro Ştiri Observator Premieră în România: Companiile private iau poziţie şi cer majorarea salariilor profesorilor

Premieră în România: Companiile private iau poziţie şi cer majorarea salariilor profesorilor

de Redacția Jurnalul    |   

Greva profesorilor şi situaţia actuală din sistemul de învăţământ au stârnit reacţii şi din partea mediului de business. Astfel, pentru prima dată, companii private au luat poziţie şi au cerut majorarea salariilor profesorilor, scrie Ziarul Financiar.

Cea mai importantă resursă pentru business, resursa umană, scade de la an la an, companiile acuză constant lipsa de forţă de muncă calificată, astfel că sistemul de educaţie joacă un rol important în dezvoltarea viitoare a mediului privat.

Una dintre companiile care susţin nevoia creşterii salariilor dascălilor este Chimcomplex, cel mai mare combinat de produse chimice din România, care deţine platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea, cu circa 1.900 de angajaţi.

Compania spune că industria chimică este dependentă direct de sistemul educa­ţional şi că este nevoie de absolvenţi bine pregătiţi în domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei, matematicii pentru a continua să rămână competitivi pe piaţa mondială.

„Majorarea salariilor profesorilor nu este doar o necesitate morală, ci şi o investiţie strategică în viitorul ţării noastre. (...) În plus, salariile adecvate pentru profesori vor atrage şi menţine talentele în sistemul educaţional. Vrem să vedem profesori motivaţi, pasionaţi şi bine pregătiţi care să inspire şi să conducă elevii noştri către succes. Este necesară o abordare pe termen lung pentru a asigura condiţii de muncă favorabile, care să permită profe­sorilor să-şi desfăşoare activitatea cu profesionalism şi dedicare“, au transmis reprezentanţii Chimcomplex.

Grupul Bosch, unul dintre cei mai mari jucători de pe plan local, cu afaceri de peste 500 mil. euro şi aproape 10.000 de angajaţi, a fost primul investitor care a cerut veni­turi mai mari pentru profesori.

„O societate fără profesori bine pregătiţi şi un sistem sanitar solid nu este o societate care să se poată dezvolta sănătos. Există afinităţi de a lucra în învăţământ, menirea de a fi dascăl, nu neapărat pentru salariu. În învăţământ nu ai un salariu motivant, mediul privat este atrăgător acum. În trecut era mai atrăgător un job la stat. Acum, cele două categorii trebuie încurajate cu venituri lunare mai atrăgătoare“, spus Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. şi reprezentantul grupului Bosch în România, în contextul grevei din sistemul de învăţământ.

Bosch este în România al doilea cel mai dorit angajator din industria auto şi printre cele mai căutate companii de pe plan local, având peste 9.800 de angajaţi în România, din care peste 1.500 în cercetare şi dezvoltare.

Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia Cluj, a abordat şi el subiectul salariilor profesorilor. El spune că datoriile pe care le-a acumulat economia locală până în acest moment sunt cele care nu permit creşterea salariilor profesorilor.

„Stimaţi profesori, salariile dumneavoastră sunt plătite de performanţa economiei noastre. Surprinzător, deşi declaraţiile venite din mediile politic şi de afaceri privind economia noastră sunt extrem de optimiste, nu sunt bani pentru salariile dumneavoastră. De ce oare? Pentru că suntem îndatoraţi până la 50% din PIB şi pentru că se apropie vârfuri de plată, nu sunt bani pentru creşterile salariilor dumneavoastră. Pentru ca avem un deficit cronic de cont curent, adică nu sunt bani în conturi uneori nici măcar pentru salariile din prezent, darămite pentru creşterea salariilor dumneavoastră“, afirmă CEO-ul Terapia.

Un profesor debutant câştigă în România 2.400 de lei net pe lună în timpul anului şcolar şi circa 2.200 de lei în timpul vacanţei. Pentru a ajunge în vârful ierarhiei salarizării, adică la o creştere de 77%, trebuie să petreacă în medie 40 de ani la catedră.

Guvernanţii spun că nu pot creşte salariile profesorilor pe cât şi-ar dori dascălii pentru că nu sunt bani la buget. Cu toate acestea, 144.000 de lucrători în IT nu plătesc 10% impozit pe venit, iar 442.000 de lucrători în construcţii nu plătesc asigurări de sănătate, dar beneficiază de sistemul public de sănătate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri