Depășirea numărului de ore suplimentare acceptate în Codul Muncii va fi sancționată cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei, sumă pe care o va plăti angajatul, nu angajatorul, prevede o lege promulgată săptămâna trecută de președintele Klaus Iohannis. În prezent, timpul normal de lucru (pe baza căruia se calculează și salariul minim pe economie) este de 40 de ore pe săptămână, iar cu ore suplimentare acceptate se poate ajunge la maximum 48 de ore pe săptămână. Depășirea acestui plafon va fi sancționată.
Opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Atât trebuie să muncească angajații, în condiții normale. Munca suplimentară nu trebuie să adauge mai mult de opt ore pe săptămână, în caz contrar firma angajatoare riscând amenzi. După ce va intra în vigoare noua lege, care schimbă Codul Muncii, ținta sancțiunilor va fi angajatul, nu angajatorul. Normativul va intra în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial, deci este de așteptat ca din iulie să nu se mai poată munci prea mult peste program.
Ce înseamnă ore suplimentare
Actualul Cod al Muncii prevede ca durata maximă legală a timpului de muncă să nu depășească 48 de ore pe săptămână „inclusiv orele suplimentare”, adică 40 normale plus opt ore suplimentare. Prin excepție, durata respectivă poate fi prelungită, dar cu condiția ca media orelor de muncă, pe o perioadă de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână. Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 120-124 din Codul Muncii (care nu se schimbă), există și alte posibile încălcări ale regimului muncii suplimentare de către angajatori, cum ar fi: * efectuarea de ore suplimentare fără acordul salariaților; * neplata sau neînregistrarea orelor suplimentare; * plata muncii în locul compensării cu zile/ore libere.
Pentru anumite activități sau profesii stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă, pot fi negociate perioade cu muncă suplimentară mai mari de 4 luni, dar nu peste 6 luni.
Angajații „prea harnici” se regăsesc, de regulă, în domeniile în care 8 ore sunt prea puține pentru a îndeplini toate sarcinile unei zile normale de lucru