Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Superlativele mapamondului. Munții curcubeu – natura, transformată în artă de Dumnezeu (VIDEO)

Superlativele mapamondului. Munții curcubeu – natura, transformată în artă de Dumnezeu (VIDEO)

Imaginea surprinzătoare, de o frumusețe ireală a munților aflați în Parcul Geologic Zhangye Danxia din provincia chineză Gansu pare un imens tablou, desenat cu măiestrie, pe pânză. Dacă ești în căutare de superlative geografice sau de experiențe de vacanță temerare, atunci merită să ajungi în acest loca fabulos de pe hartă.

Formaţiunile muntoase, fantastic colorate în nuanțe ce imită cu fidelitate curcubeul, îi teleportează pe turişti într-o altă lume.

Culorile neobişnuite ale munților sunt date de gresia şi mineralele care s-au acumulat în timp, acum mai bine de 40 de milioane de ani. Arată astfel, pentru că straturile diferite de calcar şi minerale au fost presate şi comprimate de-a lungul a milioane de ani, iar apoi încălecate de plăci tectonice. Ulterior, natura a intervenit și, prin ploi şi vânt, a ”sculptat” văile şi crestele, transformându-l într-un tablou viu, plin de culoare.

Datorită frumuseții și unicității sale, regiunea a fost încadrată pe lista patrimoniului mondial UNESCO, în anul 2010. Turiștii care vor să călătorească să cunoască îndeaproape acest univers spectaculos pot face excursii printre stânci, pot merge cu barca, pe râul care străbate zona sau pot vizita numeroasele temple care se găsesc aici.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Peisajele sale spectaculoase, forme neobișnuite și amestecul perfect al culorilor strălucitoare fac din acest.................

Află mai mult despre aceste locuri miraculoase și urmărește VIDEO

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri