Jurnalul.ro Cultură Muzica Muzicieni de talie internațională vin la Concertul Regal caritabil

Muzicieni de talie internațională vin la Concertul Regal caritabil

de Magdalena Popa Buluc    |   

Pe 25 octombrie la Ateneul Român, în prezența Familiei Regale a României, va avea loc cea de-a XII-a ediție a Concertului Regal Caritabil, unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România.
Soprana Cellia Costea, tenorul Teodor Ilincăi și Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeșelea, se reunesc pentru acest eveniment caritabil cu istorie, prin care continuăm tradiția de a susține și promova cultura și talentul românesc. Fondurile strânse în urma Concertului vor sprijini programul Tinere Talente, prin care Fundația oferă burse de studiu, mentorat și promovare celor mai talentați tineri artiști români din familii modeste.

Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. Ca răspuns la această problemă, Fundația Regală Margareta a României a creat un program național pentru a sprijini și promova acești tineri artiști talentați, care provin din familii modeste și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul.

Peste 300 de tineri care studiază muzică sau arte vizuale în licee și universități din România au fost ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. O nouă generaţie de artişti din toată ţara, cu vârsta între 14 şi 24 de ani, va putea aplica pentru obţinerea unei burse în luna decembrie a acestui an. Tinerii artişti susținuți prin programul Tinere Talente au reușit performanțe extraordinare după ce au fost sprijiniți prin burse de studiu, mentorat şi promovare.

Cellia Costea este una dintre cele mai frumoase, calde și răscolitoare voci feminine românești de operă ale ultimelor două decenii.

Cellia Costea provine dintr-o familie de muzicieni, iar respectul față de muzică i-a fost adânc sădit încă din copilărie. A studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, iar între anii 1998 și 2004, a fost distinsă cu 11 dintre cele mai importante trofee la concursuri internaționale de interpretare. A fost ovaționată pe cele mai importante scene lirice ale lumii: Wienner Staatsoper, Deutsche Oper Berlin, Concertgebouw Amsterdam, sau Royal Opera din Londra (Covent Garden). A lucrat cu dirijori de renume mondial precum Seiji Ozawa, Mark Elder, Asher Fish, Eugene Kohn, Jiri Kout, Pinchas Steinberg, Julian Kovatchev sau Alberto Veronesi. În 2011, a primit premiul Grand Music de la Asociația Criticilor de Teatru și de Muzică din Grecia. În prezent locuiește la Atena, unde este considerată vocea feminină numărul 1 a Operei din capitala Greciei.

Teodor Ilincăi este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați tenori ai generației sale. A absolvit Universitatea Națională de Muzică București în 2006, debutând în același an ca solist al Operei Naționale din București. Debutul său internaţional are loc în ianuarie 2009 pe scena Operei din Hamburg (Macbeth). În același an își face debutul pe scenele operelor din Viena (Nabucco) și Opera Regală din Londra (La Bohème).

Posesor a numeroase premii și distincții, a participat în cadrul unor importante gale naționale și internaţionale cu scop caritabil, precum European Aid Organization for Children (München, 2009), AIDS Gala (Berlin, 2011) sau concertele caritabile în beneficiul programului „Tinere talente“ din cadrul Fundației Regale Margareta a României (București, 2015, 2017). Dintre colaborările cu nume importante ale liricii mondiale se numără concertele din Valladolid (2011), Londra şi Bodrum (2013), Graz (2014), București (2017), Madrid și Antwerp (2018) alături de celebra soprană Angela Gheorghiu. În martie 2016, Teodor Ilincăi a fost învestit de către Margareta a României, Custodele Coroanei române, cu Ordinul „Coroana României“ în grad de Cavaler, prin hotărârea Majestății Sale Regele Mihai I al României, iar în anul 2018 a fost ridicat la gradul de Ofițer al aceluiași ordin de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române.

Teodor Ilincăi a colaborat cu prestigioase teatre de operă: Monte Carlo, Londra, Hamburg, Viena, Sevilia, Genova, Budapesta, Avenches, Peralada, Hanovra, Berlin, Dresda, München, Düsseldorf, Bilbao, Moscova, Macerata, Toulouse, Tokyo, Strasbourg, Barcelona, Cardiff, Bruxelles, Madrid, Sydney, Paris, San Diego, Marsilia, Lausanne, Santiago de Chile, Frankfurt.

Debutul în poezie are loc în anul 2013 cu volumul Cromatisme (Editura Bestseller), urmat de un al doilea volum de poezii și aforisme, Mozaic (editura Preda Publishing), lansat în martie 2019.

Gabriel Bebeșelea

Admirat pentru entuziasmul şi muzicalitatea sa, este recunoscut ca fiind „unul dintre cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului „George Enescu”, 2011).

A absolvit studiile de licenţă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi cele de masterat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, iar în 2018 a obținut titlul de doctor în muzică "summa cum laude" la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. De-a lungul timpului a câștigat numeroase concursuri de dirijat, iar în 2011 a obţinut o bursă la renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam.

Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, iar stagiunea actuală și cele viitoare îl anunță la pupitrul unor orchestre de renume mondial (Philharmonia Orchestra din Londra, Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă, Singapore Symphony Orchestra ș.a.). În România, dirijează în mod regulat orchestre precum Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica de Stat Sibiu.

 

Orchestra Română de Tineret

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă în anul 2008 la inițiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu. Din 2014, funcţionează sub egida Centrului Național de Artă „Tinerimea Română“. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional. 

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), orchestra este invitată constant în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, marcând de-a lungul anilor numeroase premiere în ceea ce privește prezența unei orchestre românești pe marile scene ale Europei ( Berlin, Viena, Paris, Roma, Bruxelles, Milano, Lyon, Salzburg, Linz, Hamburg, Chisinau, Geneva, Basel) dar și la Beijing. În anul 2019, muzicienii Orchestrei Române de Tineret au fost prezenți pe noi scene din SUA, Belgia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Germania și Luxemburg.

 

Subiecte în articol: Concertul Regal Caritabil
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri