Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Narcis Răducan a demisionat de la FCSB după 3 luni

Narcis Răducan a demisionat de la FCSB după 3 luni

Directorul sportiv al echipei de fotbal FCSB, Narcis Răducan, a declarat că a demisionat din funcţia pe care o ocupă de la mijlocul lunii august la gruparea finanţată de Gigi Becali.

"Astăzi am luat decizia să demisionez din funcţie. Mulţumesc tuturor pentru suportul acordat. Mă bucur că echipa a revenit în elita Ligii I după ce o perioadă a fost în subsolul clasamentului", a afirmat Răducan, fără să ofere însă motivele demisiei.

Narcis Răducan a fost instalat în funcţie în luna august, după plecarea lui Mihai Stoica. La venirea sa, FCSB ocupa poziţia a 11-a în clasamentul Ligii I, iar în prezent se află pe locul 5.

În vârstă de 45 de ani, fostul fotbalist a mai ocupat funcţia de director sportiv al clubului roş-albastru, în perioada octombrie 2010 şi mai 2012.

AGERPRES 

Subiecte în articol: fotbal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri