Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA a găsit dioxid de carbon pe Charon, luna lui Pluto

NASA a găsit dioxid de carbon pe Charon, luna lui Pluto

de Redacția Jurnalul    |   

Charon, luna lui Pluto, ar putea fi unic prin compoziția sa. Potrivit oamenilor de știință de la NASA, pe suprafața acestuia ar fi fost detectată prezența dioxidului de carbon.

Charon, cel mai mare satelit al planetei pitice Pluto, a devenit recent subiectul unor descoperiri importante. Un studiu publicat în Nature Communications de către o echipă condusă de astronomul Silvia Protopapa de la Southwest Research Institute din Statele Unite a identificat prezența dioxidului de carbon și a peroxidului de hidrogen pe suprafața lui Charon, scrie Science Alert.

Descoperirile, obținute cu ajutorul datelor colectate de telescopul spațial James Webb al NASA, reprezintă indicii valoroase despre formarea lui Charon și a sistemului planetar din care face parte.

Studiul vine cu noi dovezi că dioxidul de carbon ar proveni din straturile subterane, înșirat prin craterele create de impactul cu asteroizi.

Charon, descoperit în 1978, are o compoziție diferită față de alte obiecte cerești din centura Kuiper. Pe lângă apa înghețată, Charon conține și o varietate de compuși pe bază de carbon și, posibil, criovulcani care ar putea erupte gheață, nu magmă, așa cum se întâmplă pe Pământ.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: charon pluto luna dioxid de carbon nasa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri