„După un an de zile de judecată și sesizări la ANI, Institutul Național de Cercetare pentru Inginerie Electrică a început să publice declarațiile de avere pentru funcțiile de conducere”, potrivit unui comunicat de presă.
Conform sursei citate, instanța obligă instituția să comunice sumele plătite directorului general în ultimii ani.
„Am mai câștigat un proces în instanță cu instituțiile care își secretizează salariile. De data asta este vorba de Institutul Național de Cercetare pentru Inginerie Electrică. Da, avem și unul din ăsta. În total, statul are 50 de astfel de institute de cercetare. În România statul cercetează mult, dar nu prea găsește nimic. În fiecare an, miliarde din banii românilor se duc pe cercetare pe protecția muncii, cercetare pe mediu, cercetare pe turism, cercetare pe protecția mediului din nou (de ce să ai o singură agenție inutilă când poți avea două?), cercetare pe cartof și cercetare pe sfecla de zahăr. Face statul cercetare până și pe inginerie nucleară. E frumos să primești salarii astronomice din banii contribuabililor, dar să nu vrei să se afle”, declară deputatul Claudiu Năsui.
USR transmite că „a devenit o practică în România ca acești bugetari de lux să-și secretizeze salariile”.
(sursa: Mediafax)