Politețea și conveniența politică elementară impun liderilor europeni să pară neutri și lipsiți de parti-pris-uri, atunci când sunt întrebați dacă o nouă președinție a lui Donald Trump ar afecta NATO.
Ei știu însă că unitatea NATO ar fi pusă în pericol de un președinte republican ostil sau izolaționist, care a amenințat anterior că va părăsi alianța transatlantică, dacă cheltuielile europene pentru apărare nu vor crește.
„Adevărul este că SUA este NATO, iar NATO este SUA; dependența de America este în esență la fel de mare ca întotdeauna!”, remarca recent Jamie Shea, fost secretar general adjunct al NATO pentru Provocări de Securitate Emergente.
„Să luăm drept exemplu noul centru de comandă NATO pentru coordonarea asistenței pentru Ucraina din Wiesbaden, Germania. Acesta se află într-o cazarmă a armatei americane și se bazează pe logistică și software din America”, își argumenta afirmația fostul oficial al Alianței Nord-Atlantice.
Mărul discordiei
Cheltuielile SUA pentru apărare vor atinge un nivel record de 968 de miliarde de dolari în 2024, în contextul în care proporția pe care americanii o alocă în Europa nu este dezvăluită.
Bugetele celor 30 de aliați europeni plus Canada se ridică la 506 miliarde de dolari, adică 34% din totalul global. Este adevărat că 23 din cei 32 de membri sunt așteptați să cheltuiască mai mult de 2% din PIB pentru apărare în 2024, dar în 2014, atunci când a fost stabilit acest prag, cheltuielile de apărare din afara SUA, în cadrul NATO, erau de 24%. Mai scăzute decât în prezent, dar nu în mod spectaculos.
Peste 100.000 de militari americani sunt staționați în Europa, mai mult decât numărul de soldați din armata britanică, cifră majorată cu peste 20.000 de Joe Biden în iunie 2022, ca răspuns la atacul Rusiei asupra Ucrainei.
Trupele americane se află de mult timp în Germania, dar o brigadă de 3.000 de oameni a fost mutată de Biden în România, un post de comandă al corpului avansat se află în Polonia, iar contingentele US Army contribuie la apărarea statelor baltice, în timp ce escadrile de avioane de vânătoare și de bombardiere au baze în Marea Britanie și cinci distrugătoare navale sunt desfășurate în Spania.
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a fost întrebat recent dacă NATO este pregătită pentru un nou mandat al lui Trump la Casa Albă.
„Alegerile vor avea un câștigător, indiferent care va fi acesta”, și-a început Pistorius răspunsul evaziv, înainte de a recunoaște că o mare parte a Europei a fost lentă în creșterea bugetelor de apărare și a ratat avertismentul dat de ocuparea Crimeei de către Rusia, în Ucraina, în 2014, reacționând substanțial abia în 2022, după invazia completă a lui Putin.
„Ceea ce am făcut a fost să apăsăm butonul care amână alarma și să ne întoarcem pe cealaltă parte!”, a admis ministrul german.
Sperietoarea de la Casa Albă
În timpul mandatului său în fruntea administrației de la Washington, Trump a făcut aluzie la ieșirea din NATO, în timpul unui summit memorabil pentru haosul creat în rândul partenerilor SUA, reuniune derulată la Bruxelles în anul 2018.
Ulterior, Trump a mărturisit că a făcut acest lucru pentru a forța o serie de aliați ai americanilor să crească cheltuielile de apărare.
În timpul campaniei electorale din 2024, Trump nu a mers atât de departe, în mod public, deși tonul de fanfaronadă al candidatului republican a fost unul similar. În februarie, republicanul a sugerat că ar încuraja Rusia să facă „orice naiba vrea” oricărei țări care este „delincventă”, deoarece „nu și-a plătit” datoriile.
Trump, creditat anul acesta cu șanse mari pentru reîntoarcerea la Casa Albă, a mai declarat în actuala campanie electorală că nu-i va apăra pe membrii NATO care nu-și îndeplinesc obiectivul în privința cheltuielilor de apărare.
Imprevizibilul candidat republican le-a trasat aliaților săi transatlantici și plafonul financiar minim pe care îl au de îndeplinit, dacă mai vor să fie protejați de SUA.
În timpul unui discurs susținut în luna august, el a declarat că va „insista” ca statele membre ale Alianței Nord-Atlantice să își majoreze cheltuielile pentru apărare la „cel puțin” 3% din PIB.
„Vă voi obține, de asemenea, consolidarea aliaților din străinătate, făcându-i să-și îndeplinească în mod echitabil partea lor”, a precizat candidatul republican.
„Ei trebuie să facă asta și trebuie să își plătească echitabil partea. Așa cum spun de ani, toate aceste țări NATO au cheltuit mult mai puțin de două procente din PIB pentru armatele lor, lăsând forțele noastre suprasolicitate!”, a insistat Trump. El i-a caracterizat apoi pe mulți dintre aliații NATO drept „profitori” de pe urma cheltuielilor militare imense ale SUA.
Sarcină grea pentru Mark Rutte
Firește, Donald Trump este în plină campanie, iar retorica sa bombastică, plină de exagerări, nu mai surprinde pe nimeni.
Cu toate acestea, numeroși observatori militari se așteaptă ca înainte de următorul summit NATO să existe discuții cu privire la stabilirea unei ținte mai ridicate pentru cheltuielile de apărare, cel mai probabil de 2,5% sau 3% din PIB, în mare parte din cauza agresiunii Rusiei în Ucraina.
Concomitent, dorința permanentă a lui Trump de a se afla în centrul atenției, toleranța sa pentru haos și predispoziția lui pentru luarea deciziilor în ultimul moment transformă eventualitatea unei noi președinții de patru ani a miliardarului american în perspectiva unor summit-uri anuale extrem de turbulente ale NATO.
Același Jamie Shea dezvăluia că Jens Stoltenberg, fostul secretar general al NATO, reușise să „apeleze la ego-ul și vanitatea lui Trump”, convingându-l că presiunile sale i-au determinat pe alți membri ai alianței să crească cheltuielile pentru apărare.
La un an după dezastrul înregistrat la reuniunea de la Bruxelles, următorul summit al NATO, cel din 2019, a fost relativ lipsit de evenimente, în principal deoarece Trump a declarat că a fost convins că Alianța Nord-Atlantică a devenit „mai flexibilă”.
Sarcina înlocuitorului lui Stoltenberg, fostul prim-ministru olandez Mark Rutte, va fi similară, dacă republicanul câștigă, a adăugat Shea. „Rutte îl cunoaște pe Trump și poate apela la el din postura unui european de încredere în ceea ce privește cheltuielile de apărare”, mai preciza fostul oficial al blocului militar transatlantic.
Cu toate acestea, într-o călătorie recentă la Londra, Rutte a avut o abordare diferită. Noul șef al Alianței Nord-Atlantice s-a întrebat dacă Trump ar dori să riște izolarea într-o „lume dură și lipsită de compromisuri”, în cazul în care SUA s-ar retrage efectiv din NATO.
Diferențe majore față de perioada primului mandat
Față de perioada în care Trump a deținut primul mandat la Casa Albă, există acum două diferențe semnificative.
Cea mai evidentă este efectul războiului din Ucraina asupra flancului estic al NATO, acolo unde Finlanda și Suedia s-au alăturat alianței, iar țările din prima linie au crescut brusc cheltuielile de apărare, mai ales Polonia, al cărei buget a crescut cu peste 4% din PIB.
De altfel, printre armele pe care Varșovia este pe cale să le cumpere se numără 1.000 de tancuri „K2” din Coreea de Sud și peste 350 de tancuri „M1A1 Abrams” din SUA.
Przemysław Biskup, de la Institutul Polonez pentru Afaceri Externe, afirma recent: „Creșterea cheltuielilor pentru apărare nu este un subiect controversat în politica poloneză. Abordarea generală este că există teme de făcut, iar noi trebuie să le facem!”.
În același timp, temerile că Trump ar putea încerca să forțeze Ucraina să ajungă la o pace umilitoare, prin tăierea ajutorului militar acordat Kievului, sunt „foarte îngrijorătoare” pentru membrii estici ai alianței, care nu au de ales decât să continue să cheltuiască și să spere că Rusia nu va încerca să provoace haos și în altă parte.
Biskup a avertizat, de asemenea, că există „o divergență regională evidentă în curs de apariție”, națiunile din estul frontului cheltuind mult peste 2% din PIB.
Altele, aflate mai la vest, - în special Italia, Canada, Belgia și Spania -, cheltuiesc mai puțin de 1,5%, deși avantajul pentru o țară precum Polonia este că obține o „putere relativă în creștere” în cadrul alianței.
O a doua diferență este că a apărut o gândire mult mai sofisticată în cercurile conservatoare americane, care, bazându-se pe nemulțumirea permanentă exprimată de Trump față de cheltuielile europene pentru apărare, oferă retragerii din NATO un suport ideologic.
Un articol citat pe scară largă, semnat în februarie 2023 de Sumantra Maitra, director de cercetare la „American Ideas Institute” și senior editor la revista „The American Conservative”, susține ideea unei alianțe „NATO latente”. El arată, în esență, că SUA trebuie să pivoteze decisiv pentru a face față puterii militare în creștere a Chinei și, în consecință, „să forțeze o Europă apărată de europeni doar cu sprijin naval american și din postura de furnizor logistic de ultimă instanță”.
Scenariul ar implica retrageri semnificative ale trupelor americane, în condițiile în care oportunitatea unei noi agresiuni rusești pe continentul european este limitată de faptul că Moscova este puternic angajată în prezent în conflictul din Ucraina.
Chiar dacă acest război ar înceta în condiții favorabile Kremlinului - adică în cazul în care Trump ar forța de fapt o pace în Ucraina - cele aproximativ 600.000 de victime înregistrate de Rusia și distrugerea unei cantități impresionante de tehnică militară ar însemna probabil că Moscova ar avea nevoie de un deceniu sau mai mult pentru a-și reface potențialul ofensiv ulterior.
Legătura dintre China și Ucraina
Viljar Lubi, ambasadorul Estoniei în Marea Britanie, susține că ar fi posibil să se facă o legătură între importanța sprijinirii Ucrainei de către NATO în războiul său contra Rusiei și preocupările pe termen lung ale SUA cu privire la China, exprimate de conservatorii americani.
„Mă întreb dacă prezența trupelor nord-coreene pe teritoriul Ucrainei va schimba calculele. Am văzut deja arme iraniene, ajungând atât în Ucraina, cât și în Orientul Mijlociu”, a remarcat el. „Ce se întâmplă dacă este un război prin procură în Ucraina, iar Rusia este un agent al Chinei?”, s-a întrebat diplomatul estonian.
Deși înspăimântător, acesta este un argument plauzibil, care a fost prezentat, de asemenea, de Pistorius, precum și de omologul său britanic, John Healey. Intrarea Coreei de Nord de partea Rusiei în războiul din Ucraina a arătat că există o „legătură indivizibilă cu preocupările de securitate și în zona Indo-Pacifică”, a susținut Healey.
Nu este însă sigur dacă acest argument va fi suficient de convingător pentru Trump, a cărui politică este în mare parte instinctivă, bazată pe raționamente imprevizibile.
În condițiile perspectivelor unor decizii extrem de dificile în privința cheltuielilor militare ale alianței transatlantice și ale unui război care continuă la marginea Europei, o președinție Trump nu ar oferi decât o incertitudine și mai mare asupra coeziunii NATO, pusă deja la încercare în câteva rânduri de către actualul candidat republican pentru Casa Albă.