Jurnalul.ro Ştiri Externe Navele de război chineze și taiwaneze s-au jucat de-a șoarecele și pisica. Exercițiile se încheie

Navele de război chineze și taiwaneze s-au jucat de-a șoarecele și pisica. Exercițiile se încheie

Navele de război chineze și taiwaneze s-au jucat duminică pe mare "de-a șoarecele și pisica", cu câteva ore înainte de sfârșitul programat al celor patru zile de exerciții militare chineze fără precedent, lansate ca reacție la o vizită în Taiwan a președintelui Camerei Reprezentanților din SUA.

Vizita de săptămâna trecută a lui Nancy Pelosi în Taiwan a înfuriat China, care a reacționat prin lansări test de rachete balistice deasupra capitalei insulei, pentru prima dată, și prin întreruperea legăturilor de comunicare cu Statele Unite, scrie Reuters.

Aproximativ 10 nave de război ale Chinei și Taiwanului au navigat la mică distanță în strâmtoarea Taiwan, iar unele nave chineze au trecut linia mediană, o zonă tampon neoficială care separă cele două părți.

În timp ce forțele chinezești au "presat" linia, așa cum au făcut sâmbătă, partea taiwaneză a rămas aproape pentru a monitoriza și, acolo unde a fost posibil, pentru a le refuza chinezilor posibilitatea de a trece.

"Cele două părți dau dovadă de reținere", a declarat o sursă anonimă, descriind manevrele ca un joc de-a șoarecele și pisica în largul mării.

"O parte încearcă să traverseze, iar cealaltă îi stă în cale și o forțează într-o poziție mai dezavantajoasă pentru ca, în cele din urmă, să se întoarcă".

Taiwanul a declarat că rachetele sale anti-navă de la țărm și rachetele sale sol-aer Patriot sunt în așteptare.

Exercițiile chineze, centrate pe șase locații din jurul insulei, au început joi și sunt programate să dureze până duminică la prânz. Armata chineză a declarat sâmbătă că desfășoară exerciții comune maritime și aeriene la nord, sud-vest și est de Taiwan, cu accent pe testarea capacităților de atac terestru și maritim.

Statele Unite au calificat exercițiile drept o escaladare.

"Aceste activități reprezintă o escaladare semnificativă a eforturilor Chinei de a schimba status quo-ul. Ele sunt provocatoare, iresponsabile și cresc riscul unor calcule greșite", a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe.

"Ele sunt, de asemenea, în contradicție cu obiectivul nostru de lungă durată de a menține pacea și stabilitatea în strâmtoarea Taiwan".

China a întrerupt comunicarea prin diverse canale cu Statele Unite ca parte a răspunsului său la vizita lui Pelosi, inclusiv între comandamentele militare din teatrele de operațiuni și în ceea ce privește schimbările climatice.

Armata taiwaneză a declarat sâmbătă că navele și avioanele chinezești care participă la exerciții au efectuat un atac simulat asupra insulei pe care China o revendică ca teritoriu al său.

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat ulterior că forțele sale au trimis avioane pentru a îndepărta 20 de avioane chinezești, dintre care 14 care au trecut linia mediană. De asemenea, a detectat 14 nave chinezești care desfășurau activități în jurul strâmtorii Taiwan.

Ministerul a publicat o fotografie care arată marinarii taiwanezi care urmăresc îndeaproape o navă chineză aflată în apropiere.

Vineri, forțele taiwaneze au lansat rachete de semnalizare pentru a avertiza dronele care zburau deasupra insulelor Kinmen și aeronavele neidentificate care zburau deasupra insulelor Matsu. Ambele grupuri de insule sunt aproape de coasta Chinei.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: taiwan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri