Jurnalul.ro Ştiri Externe Negocieri Australia-UE pentru semnarea unui acord comercial

Negocieri Australia-UE pentru semnarea unui acord comercial

de Redacția Jurnalul    |   

Australia este pregătită să extindă în a doua jumătate a anului discuțiile privind acordul de liber schimb cu UE, susține un ministru australian, citat de Reuters.

Australia este pregătită pentru ca negocierile privind acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană să se extindă dincolo de jumătatea anului, susține Don Farrell, ministrul australian al Comerțului. Negocierile se vor prelungi dacă părțile nu vor ajunge la un compromis în problemele cheie, inclusiv în ceea ce privește o taxă pentru mașinile de lux impusă de australieni și utilizarea numelor geografice revendicate de Europa.

Un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, o piață de 450 de milioane de oameni reprezintă o prioritate, a declarat Don Farrell.

„Am precizat că Australia nu va semna o afacere doar de dragul acesteia. Vom persista, chiar dacă înseamnă că negocierile se extind dincolo de jumătatea anului", a spus Farrell într-un discurs ținut joi la Clubul Național de Presă din Canberra.

Demnitarul australian va merge la Bruxelles săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu comisarul UE, Valdis Dombrovskis.

Australia încearcă să diversifice piețele de export pentru a reduce dependența de China, principalul său partener comercial.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: acord comercial australia-ue
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri