Jurnalul.ro Cultură Film Neidentificat își continuă traseul prin țară, după câștigarea trofeului ANONIMUL IFF Miracol, cel de-al 2-lea film din trilogie e selectat la Veneția IFF (1 – 11 septembrie) –

Neidentificat își continuă traseul prin țară, după câștigarea trofeului ANONIMUL IFF Miracol, cel de-al 2-lea film din trilogie e selectat la Veneția IFF (1 – 11 septembrie) –

de Magdalena Popa Buluc    |   

Neidentificat, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Apetri, a intrat în cinematografele din România din 6 august, distribuit de Transilvania Film, și a avut în prima parte a lunii august mai multe proiecții în prezența echipei și a altor invitați speciali, urmate de dezbateri cu publicul, în câteva orașe din țară – Timișoara, București, Constanța, Sibiu, Iași, Eforie Sud.

După premiera națională, care a avut loc în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde a fost recompensat cu Premiul FIPRESCI, filmul a fost prezent și în competiția Festivalului de Film Independent ANONIMUL, unde a fost votat de public ca fiind cel mai bun lungmetraj, adjudecându-și astfel trofeul celei de-a 18-a ediții.

„Un film de văzut, gândit și trăit, un thriller cerebral, sumbru și incendiar - la propriu!” (Revista golan), „o combinație de pariuri asumate” (Adevărul), „răstoarnă așteptările și repoziționează totul în cu totul altă direcție” (Radio România Cultural) sau „În empatia pentru erou și charisma lui Bogdan Farcaș stă cheia succesului filmului.” (Liternet) sunt doar câteva din felurile în care criticii de film au descris Neidentificat din momentul lansării în cinema.

O parte din cinematografele din țară vor rula filmul și în săptămânile viitoare, acesta urmând să fie prezent și în programul a încă două evenimente festivaliere de vară – prima ediție TIFF Brașov (22 august, de la 21:30 în Piața Sfatului – intrare liberă) și a 13-a ediția a festivalului Filmul de Piatra (28 august, de la 20:30, în Curtea Muzeului „Calistrat Hogaș”). Publicul cinefil se va întâlni la Piatra Neamț cu actorul Bogdan Farcaș și regizorul Bogdan Apetri, care este membru al juriului de anul acesta și susține un masterclass în cadrul festivalului.  

Cel de-al doilea film din trilogie, Miracol, a fost selectat în competiția Orizzonti din cadrul celei de-a 78-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, care va avea loc în perioada 1 – 11 septembrie. Din distribuția acestuia fac parte actorii Ioana Bugarin, Emanuel Pârvu, Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru și Mircea Postelnicu.

Vorbind despre trilogie și mecanismele prin care a luat naștere, regizorul Bogdan Apetri a declarat: „Mi-am dat seama că sunt lucruri comune în cele trei filme, cum ar fi secția de poliție, anumite locații, personaje care ar putea să apară într-un loc sau altul. Nu am vrut să fac o continuare în sensul uzual. Poți să vezi filmele separat, dar când le vezi împreună vei observa niște legături, cum ar fi anumite personaje secundare dintr-un film care devin importante în altul. Astea sunt legături care mă ajută și pe mine ca regizor, să gândesc dincolo de granițele unui film.”.

 

O co-producţie România-Cehia-Letonia, Neidentificat este un policier care reușește să îmbine cu succes suspansul unui thriller, cu misterul caracteristic filmelor polițiste și atmosfera autentică de film noir, explorând cu mult tact și intensitate peisajul interior al minţii şi sufletului uman. Din distribuție fac parte Bogdan Farcaș, Dragoș Dumitru, Vasile Muraru, Emanuel Pârvu, Olimpia Mălai, Ana Popescu, Andrei Aradits, Kira Hagi, Ion Bechet.

 

Născut la Piatra Neamţ, Bogdan Apetri locuieşte în prezent la New York, unde predă regie de film la Universitatea Columbia. Este cunoscut publicului cinefil pentru lungmetrajul Periferic / Outbound (cu Ana Ularu, Andi Vasluianu, Ioana Flora, Mimi Brănescu), premiat în numeroase festivaluri internaționale (Locarno IFF, Vienna IFF, Warsaw IFF, Salonic IFF).  

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri