"Dacă vorbim de accesul la medicamente ar trebui să ne gândim la tot ce înseamnă pacientul în ambulator sau pacientul internat. Peste toate, există o industrie farmaceutică. Discuțiile pe care le-am avut în acești ultimi 2 ani, atât din componenta de executiv, cât și de legislativ, ne-au spus încă o dată, nu putem avea servicii medicale de calitate fără costuri. Nu putem o industrie farmaceutică fără să avm investiții în acea industrie farmaceutică.
Încă din decembrie 2019-ianuarie 2020 discutam, din poziția de secretar de stat, despre taxa clawvbeck la Ministerul de Finanțe. Atunci se încerca așezarea unor procente pe listă de medicamente și încercam lunar să reintroducem înapoi în fabricație, câte 100 de medicamente din cele 2000 care fuseseră retrase de pe piață fiindcă nu putea fi suportat costul de producție.
Pe parcursul acestor doi ani discuțiile au continuat. Cele două crize care s-au suprapus atunci, cea economică și cea sanitară, au făcut să vedem necesitatea unor schimbări.
Când discutăm de taxa clawbeck ar trebui să ne gândim că dacă cei din industria farmaceutică să scadă din această taxă toate investițiile pe care le fac în dezvoltarea producției",