Jurnalul.ro Ştiri Politică Nelu Tătaru, despre ce se va întâmpla după 15 iulie: „Să nu vorbim de restricţii, dar să nu ne gândim nici la relaxări”

Nelu Tătaru, despre ce se va întâmpla după 15 iulie: „Să nu vorbim de restricţii, dar să nu ne gândim nici la relaxări”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că starea de alertă se va prelungi și nu vor fi noi măsuri de relaxare

"Se impune prelungirea stării de alertă. Noi avem şi o evaluare făcută cu care vom merge ca şi propunere în CNSU, la premierul Ludovic Orban şi la preşedinte", a afirmat Tătaru, la Parlament.

Întrebat dacă de la 15 iulie vor fi impuse noi restricţii, Tătaru a spus: "Să nu vorbim de restricţii, dar să nu ne gândim nici la relaxări".

"Este prima oară când sunt invitat, vin de câte ori este nevoie, am răspuns prompt. Sănătatea publică e mai importantă dincolo de orgolii politice. Vin să lămurim nişte aspecte şi eu sper ca la sfârşitul acestor discuţii să avem o lege", a afirmat Tătaru.

"Nu este un moment politic, este un moment medical. Este un moment în care trebuie să gestionăm viaţa românilor, sănătatea românilor, viaţa pacienţilor şi a personalului medical. În ultima perioadă sunt focare multiple în spitale tocmai pe o relaxare în tot ceea ce înseamnă populaţie, prezenţa unor pacienţi care nu au fost evaluaţi anterior", a afirmat Tătaru, adăugând că va lua măsuri suplimentare în zonele de focar "în măsura în care vor exista pârghiile legislative".

Subiecte în articol: nelu tataru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri