Jurnalul.ro Ştiri Externe Nepoata lui Onassis, moștenitoarea unei averi de cel putin un miliard de dolari, a divorțat

Nepoata lui Onassis, moștenitoarea unei averi de cel putin un miliard de dolari, a divorțat

Athina Onassis Roussel, moştenitoarea unei averi estimate la cel puţin 1 miliard de dolari, a divorţat de soţul ei brazilian, Alvaro "Doda" de Miranda Neto, punând astfel capăt unei căsnicii care a durat 12 ani, au anunţat vineri reprezentanţii unei agenţii de PR şi comunicare, citaţi de DPA. 

Divorţul a fost pronunţat "în urma consimţământului reciproc" al celor doi soţi, a precizat agenţia Burson-Marsteller, adăugând că Athina Onassis şi Alvaro de Miranda Neto au ajuns la un "acord amiabil în privinţa tututor chestiunilor" care trebuiau clarificate înainte de semnarea actului de divorţ. 

"Cei doi foşti soţi cer ca intimitatea să le fie respectată. Nu vor mai face alte comentarii pe această temă", se afirmă în acelaşi comunicat oficial. 

Athina Onassis, în vârstă de 32 de ani, este singurul moştenitor supravieţuitor al averii lăsate de celebrul armator grec Aristotel Onassis şi singurul descendent al fiicei acestuia, Christina Onassis. După ce Christina Onassis a murit la vârsta de 37 de ani, Athina a fost crescută de tatăl ei, omul de afaceri francez Thierry Roussel. 

Pasionată de sporturi ecvestre, Athina s-a căsătorit cu Alvaro de Miranda Neto, un sportiv care a reprezentat Brazilia în concursurile olimpice de călărie, la Sao Paulo, în anul 2005. Cei doi soţi s-au despărţit în mai 2016, iar potrivit presei, despărţirea s-ar fi produs din cauza infidelităţilor lui Alvaro de Miranda Neto. 

Fostul călăreţ brazilian, specialist al probei de sărituri peste obstacole, a dezvăluit presei din ţara lui că a semnat un contract prenupţial care nu îi oferă niciun drept asupra averii deţinute de Athina Onassis, ce a fost estimată la cel puţin 1 miliard de dolari. AGERPRES

Subiecte în articol: onassis Athina Onassis Roussel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri