Circa 200 de persoane, pacienţi şi cadre medicale, au blocat, ieri, un etaj al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan” din Capitală şi au cerut demisia managerului spitalului, supăraţi că acesta a solicitat un control de la Ministerul Sănătăţii.
Directorul medical al institutului, dr. Gabriel Prada, susţine că actualul manager, care a preluat nu demult conducerea institutului, a adus o firmă privată de evaluare, iar concluziile acesteia conduc la desfiinţarea laboratorului de la Otopeni: „Să nu avem prea multe investigaţii, să nu avem atâţia pacienţi în vârstă care nu aduc niciun fel de venit”. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun, însă, că au fost constatate mai multe nereguli acolo, dar că pacienţii institutului vor fi în continuare trataţi. „Nu există niciun fel de pericol pentru pacienţii care sunt la «Ana Aslan», a fost doar un control al Corpului de Control al ministrului Sănătăţii, care a constatat anumite nereguli”, spune Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
La finalul săptămânii trecute, Ministerul Sănătăţii a decis sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru posibile fapte de natură penală, ca urmare a verificării efectuate de Corpul de Control al ministrului Sănătăţii la Institutul „Ana Aslan”, şi a recomandat revocarea din funcţie a directorului medical al institutului.