Jurnalul.ro Ştiri Externe Nestle vrea să elimine aproape 300 de locuri de muncă din Marea Britanie

Nestle vrea să elimine aproape 300 de locuri de muncă din Marea Britanie

Producătorul elveţian de dulciuri Nestle a anunţat, marţi, că intenţionează să elimine aproape 300 de locuri de muncă în Marea Britanie, pe măsură ce producţia biscuiţilor marca Blue Riband va fi mutată în Polonia, devenind ultimul producător de alimente şi băuturi care decide să îşi reducă operaţiunile din Regatul Unit, în condiţiile în care acesta se pregăteşte să iasă din Uniunea Europeană, transmite Reuters. 

Nestle a precizat că cele 298 de locuri de muncă ce ar urma să fie eliminate vor afecta patru facilităţi de producţie din nordul Angliei şi Scoţia. 

"Aceste propuneri sunt făcute pentru a ne asigura că aceste uzine operează mai eficient şi că vor rămâne competitive pe fondul modificării rapide a mediului extern", a informat Nestle, într-un comunicat. 

Anunţul celor de la Nestle vine la o săptămână după ce producătorul de scotch Diageo a anunţat că va elimina aproximativ 100 de locuri de muncă în Scoţia şi la o lună după ce PepsiCo a informat că îşi va închide uzina sa din nordul Angliei, ceea ce va pune în pericol aproape 400 de locuri de muncă. 

Nestle are 335.000 de angajaţi, 436 de fabrici în 85 de ţări, îşi vinde produsele în 189 de ţări, iar în 2016 a înregistrat o cifră de afaceri de 89,5 miliarde franci elveţieni. 

Agerpres aminteşte că în România, Nestle are 900 de angajaţi şi o fabrică la Timişoara, care produce sub brandurile Joe şi Nescafe, cu exporturi în 25 de ţări. 

 

Subiecte în articol: nestle Marea Britanie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri