Jurnalul.ro Ştiri Externe New Delhi, cea mai poluată capitală din lume

New Delhi, cea mai poluată capitală din lume

New Delhi a fost cea mai poluată capitală din lume în 2018, au spus marţi două organizaţii care măsoară poluarea atmosferică şi care au realizat un studiu despre cantitatea de particule în suspensie din aer, respectiv parametrul PM2,5, în 61 de capitale din lume, potrivit Reuters.
Capitala Indiei, unde locuiesc peste 20 de milioane de persoane, este urmată, în topul celor mai poluate metropole, de capitala Bangladeshului, Dacca, şi de Kabul, capitala Afganistanului, potrivit unui studiu realizat de IQ AirVisual, o organizaţie elveţiană care culege date despre calitatea aerului la nivel global, şi Greenpeace.
Poluarea din New Delhi este cauzată de emisiile vehiculelor şi de cele din industrie, de praful provenit de la şantierele de construcţii, fumul de la arderea gunoiului şi a resturilor vegetale rămase în urma strângerii recoltelor de pe câmpurile din apropiere.
Concentraţia anuală medie de PM2,5 în oraş, într-un metru cub de aer, a fost de 113,5 în 2018, se precizează în raportul celor două organizaţii, aproape dublu faţă de nivelul din Beijing, care ajunge la o valoare medie de 50,9 pe parcursul anului, capitala Chinei ocupând poziţia a opta în clasamentul celor mai poluate capitale din lume.
Particulele în suspensie PM2,5, cu un diametru de 2,5 micrograme sau mai mici, sunt periculoase deoarece pot pătrunde foarte adânc în plămâni.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit un prag zilnic al calităţii aerului la 25 micrograme de PM2,5 în metrul cub de aer.
China a făcut eforturi ani de zile pentru a aplica norme de mediu şi a lua măsuri împotriva industriilor poluatoare, iar în ultimii ani a beneficiat de îmbunătăţiri la nivel legislativ şi de o mai mare voinţă politică în ceea ce priveşte combaterea poluării.
"În China continentală în special, aceste măsuri au dus la îmbunătăţiri semnificative în reducerea nivelurilor de PM2,5 de la an la an", au precizat cele două organizaţii în studiul comun.
În India se află 15 până la 20 dintre cele mai poluate oraşe din lume, se mai spune în raport.
"Întrebarea care urmează să-şi afle un răspuns este dacă există suficientă voinţă politică pentru a lupta agresiv cu grava problemă de sănătate din India şi a renunţa la combustibilii şi practicile care poluează", a spus Pujarini Sen, purtătoarea de cuvânt pentru Greenpeace India.

AGERPRES

Subiecte în articol: poluare new delhi beijing
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri