„90. M-am temut de vârsta asta ca de un zid. Dar uite că l-am trecut, m-am eliberat”. Cuvintele bărbatului masiv, cu părul alb și rar, întins peste țeastă cu gesturi mult cumințite astăzi, s-au risipit sub bolta înalta a aulei Academiei Române. Proțăpit în fața nemuritorilor și a mulțimii învălmășite dinspre Calea Victoriei, cu toții veniți să-și aniverseze scriitorul, Breban s-a emoționat și, desi n-a dezvelit motivul, l-am ghicit. 90 e pragul pe care doi prieteni au nutrit cândva să-l treacă la braț: Nicolae Breban și Eugen Simion. Ultimul nu l-a depășit, s-a împiedicat la 89 de ani și vreo șase luni. De unde frica, obsesia și eliberarea celui care a reușit.
Brânza profesorilor universitari
„Prezentul nu conține valori!” - s-a învertejit dinspre tribuna unde Breban a încercat să taie scurt realitățile noastre. Imediat (dovadă că gândurile ascunse îl purtaseră la companionul care n-a putut sări peste pragul 90): „Când m-am întors de la Paris - de fapt am locuit mai mult prin satele din sudul Franței, unde la piață veneau profesori universitari, artiști cu brânză de vânzare făcută cu mâna lor, nu se rușinau ca noi, bravo francezilor! -, i-am zis prietenului meu Eugen, Eugen Simion: «Trebuie să ne (re)apropiem de țărani, de esență». De fapt - a conchis pripit nonagenarul - pentru asta sunt făcuți românii: agricultură și cultură!”. Domnii din primele rânduri, gătiți pentru a-l onora pe acest bărbat slobod la gură care în 1 februarie a depășit nouă secole de viață, s-au foit.
Despre ispita de astăzi
Apoi, cum eclatantul romancier s-a pierdut din nou în meandrele propriului discurs, lăsând în plata Domnului agricultura și cultura, și-au netezit mânecile costumelor aurite și colile albe încrustate cu omagii aliniate la imprimantă, răsuflând ușurați. Aripile aulei, aplecate sub greutatea scaunelor pline, au tremurat și ele ușor, demascând zâmbete și chicoteli înfundate. O luminiță s-a aprins în marea de oameni dichisiți și a înviat o sonerie sâcâitoare, vestitoare a ideii pe care Nicolae Breban o frământa deja din „amvonul” Academiei: „Ispita astăzi - a tunat autorul „Animalelor bolnave” - este telefonul. Ăsta!” - și a ridicat acuzator - ori n-am văzut bine? - în toiul murmurelor suspendate brusc trei degete groase.
Grămada cere vârf…
Dezmeticite în miezul raportului agricultură-cultură, tăcerile s-au înstăpânit din nou, mai țepene, dar nu definitive. „Ne ispitește copiii, ni-i zăpăcește, ni-i pierde…” Nicolae Breban a încheiat împăciuitor - „Mulțumesc” - și a coborât, surescitat și fericit, fără să vadă pe nimeni, dar culegând aplauzele tuturor, din amvon. Aula, cu tot cu sufletele ei turtite în fotoliile incomode din lemn, a respirat din toate frescele. Au urmat firitisirile, piruetele, bătăturile călcate sub tocuri-cui, pipăielile, pupăturile melanjate cu fard, somoneii lipiți de crănțănele unse cu te miri ce, spuma șampaniilor ciocnite la întâmplare, grămada cere vârf…
În ciuda școlii
Nicolae Breban, născut în 1 februarie 1934 la Baia Mare, fiu de preot român greco-catolic (Vasile), cu mamă nemțoaică însă (Olga, născută Böhmler, fiică a unor comercianți germani pripășiți la noi dinspre Alsacia), exmatriculat din liceu din cauza originilor sociale (descendența pe jumătate teutonă i-a schimonosit cel mai probabil traiectoria școlară), a ucenicit la uzinele „23 August” din București pentru a se putea înscrie la „Politehnică”. Învestit strungar și sudor în fier, tânărul Breban și-a pierdut însă apetitul pentru științe, virând spre Filosofie. S-a înscris la această facultate după ce, potrivit propriilor mărturisiri, și-ar fi măsluit actele. În van. A fost exmatriculat după doar șase luni, pe motiv de „neconcordanță ideologică” (Nietzsche și Schopenhauer nu rezonau cu Marx, Lenin și, în mod deosebit, cu Stalin).
Strungar, șofer, romancier
A coborât din nou în rândul proletarilor și a absolvit cursuri de șofer profesionist, s-a angajat la garajul Ministerului de Finanțe, apoi, după o altă tentativă eșuată de a accesa „Filosofia”, s-a înscris, în Cluj-Napoca, la Facultatea de Filologie (specializare în limba germană), pe care a abandonat-o însă după nici un an. Biciuit de îndemnurile tatălui, a încercat, fără convingere, și „Dreptul”. A clacat iar. Până la urmă n-a avut nevoie de studii extraordinare pentru a deveni, printr-o formidabilă răsucire a sorții, membru supleant în CC al PCR. Nici pentru a-și dura, dibaci, o carieră în slujba literelor. Înainte de toate și orice, Nicolae Breban a fost și va rămâne romancier. Să ne trăiască sănătos!
„«Leul în iarnă» e încă foarte viu!”
Prezent la Academia Română în ziua aniversării lui Nicolae Breban, criticul și istoricul literar Paul Cernat i-a închinat scriitorului un portret cu fundă: „Nu-mi amintesc să existe, în rândul romancierilor noștri de calibru, cineva care să fi ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani - ca Nicolae Breban, azi. Semn de vitalitate, în cazul său, nu doar a operei, ci și a omului. Sigur, te poți supăra pe Breban pentru multe; îi poți reproșa, după caz, tot felul de chestii - că-i prea discursiv, grandoman, reacționar, cinic etc. etc.: nu e un tip comod, iar sfidarea și provocarea fac parte din formula sa (totuși, cei care-l cunosc mai bine știu că dincolo de mască se ascunde altceva...)”.
Dostoievski, Mann, Breban (oare nu-i prea mult?)
Mai exact? „După Liviu Rebreanu (alt «nordic»» autohton...), dar cu alte mijloace, el e Romancierul nostru de cursă lungă și de categorie grea; unul care a făcut din roman o formă de putere a Literaturii, într-o epocă în care literatura era, cu adevărat, o contraputere majoră. În răspăr și înainte, și după 1989, Breban nu a impus doar o tipologie de personaje (înrudite cu «huliganii» lui Eliade și cu eroii din «Proprietatea și posesiunea» a lui Petru Dumitriu). Lectura celor 5-6 capodopere (din 17 romane, inclusiv o trilogie și o tetralogie), în care «demonismul» dostoievskian fuzionează cu symposion-ul thomasmann-ian într-o variantă locală, «periferică», e ca o luptă de K1”.
Cuplurile stăpân-sclav
Tare și limpede: „Nietzschean asumat în romane, interzis adepților unei literaturi domestice sau domesticite (cum se poartă azi), Nicolae Breban e și un bun comentator al aforisticii filosofului german, mai acut decât filosofii de școală. Dincolo de tipologiile de personaje pe care le-a impus și de formulele metarealiste pe care le-a brevetat, e un excelent creator de relații interumane: cuplurile sale stăpân-sclav (via Hegel și Nietzsche) sau seducător-sedus sunt «brebaniene» în cel mai înalt grad”.
Grobei cel memorabil
„Aș reciti oricând «În absența stăpânilor», «Bunavestire» sau «Îngerul de gips» - a perorat Paul Cernat. În fond, câte personaje memorabile, precum mutantul Grobei (între alții) mai are literatura română postbelică? Eu nu mai știu decât două comparabile: Ilie Moromete și Vica Delcă. Foarte instructive aparițiile lui Nicolae Breban în două romane ale unor scriitori aparent incompatibili: «Pupa russa» de Gheorghe Crăciun și «Săpunul lui Leopold Bloom» de Nora Iuga”. Concluzia: „L-am văzut azi (n.r. - 1 februarie 2024) la Academie: «leul în iarnă» e încă foarte viu”.
Bijutierul cuvintelor
Nicolae Breban este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani. Debutează literar în revista Viaţa studenţească, în 1957. Opt ani mai târziu publică primul său roman, Francisca (tradus în bulgară şi rusă), distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Îi urmează în 1966 romanul În absenţa stăpânilor, iar în 1968 Animale bolnave, care a întrunit toate aprecierile criticii - „romanul anului” şi Premiul Uniunii Scriitorilor. A fost redactor-şef al României literare. A semnat scenariul filmului Răutăciosul adolescent, precum şi scenariul şi regia filmului Printre colinele verzi (inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes).
Română, franceză, suedeză…
În 1973 apare romanul Îngerul de gips, iar în 1975 versiunea în limba suedeză a romanului În absenţa stăpânilor. Le urmează Bunavestire (1977), Don Juan (1981), piesele de teatru Culoarul cu şoareci şi Bătrâna doamnă şi fluturele (1981-1982, Paris), ediţia franceză a romanului În absenţa stăpânilor (1983, Flammarion, Paris), Drumul la zid (1984), versiunea franceză a romanului Bunavestire (1985, Flammarion, Paris), Pândă şi seducţie (1991), Amfitrion: I. Demonii mărunţi, II. Procuratorii, III. Alberta (1994), Ziua şi noaptea: I. Ziua şi noaptea (1998), II. Voinţa de putere (2001), III. Puterea nevăzută (2004), IV. Jiquidi (2007), Stricte amintiri literare (2001), Friedrich Nietzsche. Maxime comentate (2004), Singura cale (2011), Jocul şi fuga (2015) şi Frica (2018).
Tălmăcitor din limba lui Goethe
Cele mai recente traduceri din germană ale sale sunt Elegii duineze de Rainer Maria Rilke (2006) şi Elegiile romane de Johann Wolfgang von Goethe (2009). Este membru titular al Academiei Române şi director al revistei Contemporanul. Ideea europeană. La Editura Polirom au apărut: Riscul în cultură (1997), Sensul vieţii (Memorii) (4 vol., 2003-2007), Îngerul de gips (2008), Orfeu în infern (2008), Profeţii despre prezent. Elogiul morţii (2009), Viaţa mea (2017) şi Act gratuit (2020).
90 de ani a împlinit scriitorul Nicolae Breban pe 1 februarie 2024
„M-am temut de vârsta asta, 90 de ani, ca de un zid. Acum însă m-am eliberat.”, Nicolae Breban
„Prezentul nu conține valori.”, Nicolae Breban
„Trebuie să ne (re)apropiem de țărani.”, Nicoale Breban
Citat
„Telefonul e - astăzi - ispita. Marea ispită.”, Nicolae Breban
„După Liviu Rebreanu (alt «nordic»» autohton...), dar cu alte mijloace, Breban e Romancierul nostru de cursă lungă și de categorie grea; unul care a făcut din roman o formă de putere a Literaturii, într-o epocă în care literatura era, cu adevărat, o contraputere majoră.”, Paul Cernat, istoric literar