Nicolae Stanciu crede că tricolorii trebuie să profite de șansa din această lună, când cu două victorii se pot apropia de calificarea la Euro.
„Grupul, adică atmosfera, îmi dă încredere că vom reuși. Există multă unitate la echipa națională, suntem toți foarte apropiați. Am progresat de la începutul anului și putem și mai mult”, a spus Stanciu, potrivit frf.ro.
El a făcut și un apel către suporteri: „Jucăm pe cel mai mare stadion din țară și avem nevoie de public. Îmi doresc să fie plin stadionul, am multe meciuri la Echipa Națională și nu cred că am jucat vreodată cu casa închisă. Avem nevoie de fani, suntem într-un moment bun și trebuie să fim uniți și să luptăm împreună ca să ne atingem obiectivul!”.
Naționala României își continuă parcursul spre Campionatul European – Germania 2024 cu două partide importante pe teren propriu: sâmbătă, 9 septembrie, ora 21.45, cu Israel, și marți, 12 septembrie, ora 21.45, împotriva Kosovo. Ambele partide vor avea loc pe Arena Națională.
(sursa: Mediafax)