Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicuşor Dan: Legea graţierii ar putea trece tacit de Senat

Nicuşor Dan: Legea graţierii ar putea trece tacit de Senat

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a avertizat, luni, că legea graţierii ar putea trece prin aprobare tacită de Senat şi a subliniat că USR a cerut luni includerea acestui proiect pe ordinea de zi a plenului Senatului pentru a fi respinsă. 

"Cerem iniţiatorului, guvernul României, să o retragă din circuitul parlamentar. Chiar şi în forma iniţială, fără amendamentele revoltătoare propuse de PSD şi de Traian Băsescu, legea rămâne un vehicul pentru singurul obiectiv al PSD: graţierea corupţilor", a scris Nicuşor Dan pe Facebook. 

Potrivit liderului USR, graţierea colectivă nu rezolvă problemele din închisori. "Toate studiile arată că mai bine de 50% dintre deţinuţii eliberaţi se întorc în penitenciare într-o perioadă de un an dacă nu au beneficiat de programe de reabilitare şi reinserţie socială. Situaţia din închisori este de fapt doar un pretext pentru PSD care ştie foarte bine aceste lucruri, dar se preface că nu le ştie", susţine Nicuşor Dan. 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că proiectul legii graţierii, care ar urma să fie adoptat tacit marţi, nu poate intra pe ordinea de zi a plenului Senatului, întrucât la Biroul permanent nu s-a primit raportul Comisiei juridice în acest caz. 

"Nu ştiu dacă o lăsăm aşa (să fie adoptată tacit - n.r.), dar până în momentul de faţă de la Comisia juridică nu am primit raportul. Fără raport, nu poate să intre pe ordinea de zi a plenului", a spus luni Tăriceanu, la finalul Biroului permanent al Senatului. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri