Jurnalul.ro Special Prima zi cu Nicușor Dan: Își începe mandatul cerând „curățenie generală”. Se profilează un nou „președinte-jucător”

Prima zi cu Nicușor Dan: Își începe mandatul cerând „curățenie generală”. Se profilează un nou „președinte-jucător”

de Diana Scarlat    |   

Aplaudat de susținători, boicotat și huiduit de adversarii din partidele suveraniste în Parlament, Nicușor Dan a depus, ieri, jurământul, devenind noul președinte al României.

La ceremonia desfășurată în aer liber, noul președinte a înfruntat ploaia, fără umbrelă, pe toată durata evenimentului. Noul președinte a anunțat, în primul său discurs oficial, că își dorește reformă generală și scăderea deficitului bugetar printr-o serie de măsuri care par a fi preluate din programele de guvernare ale tuturor partidelor. Tocmai de aceea, Nicușor Dan a anunțat că își dorește să înceapă imediat negocierile cu toate formațiunile politice – cu excepția AUR, SOS și POT – pentru formarea cu celeritate a unui guvern cu susținere mare în Parlament. Absența fostului președinte al României, Klaus Iohannis, de la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan a fost marea surpriză a evenimentului care a avut loc ieri, la București.

Ceremonia oficială de învestire a lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României s-a desfășurat ieri, în plenul reunit al Parlamentului. Nicușor Dan a depus jurământul cu mâna dreaptă pe Biblie şi pe Constituţie, declarând că va fi deschis la vocea societății, dar mai ales că se pregătește de o reformă generală. După ședința din Palatul Parlamentului, Nicușor Dan a fost așteptat la Palatul Cotroceni, unde a preluat oficial mandatul prezidențial de la președintele interimar Ilie Bolojan.

Ceremonia militară pentru învestirea noului preşedinte s-a desfășurat pe Platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni, locul în care sunt primiţi, de obicei, şefii de stat. Nicuşor Dan a fost primit cu Garda de onoare de preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru ceremonia de predare - primire a mandatului, în prezența a peste 100 de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor şi ai societăţii civile – cu excepția adversarilor politici din partidele suveraniste. Președintele a înfruntat ploaia pe toată durata ceremoniei, fără umbrelă.

Huiduieli din partea suveraniștilor

Ceremonia de învestire din plenul Parlamentului nu a fost una liniștită, ci una cu incidente. AUR a lăsat scaunele goale, iar parlamentarii POT și SOS au refuzat să privească momentul învestirii lui Nicușor Dan. Aceștia s-au ridicat și s-au întors cu spatele în momentul în care șeful CCR, Marian Enache, a citit hotărârea de validare a mandatului noului președinte, apoi au huiduit și au strigat „să vă fie rușine”.

Noul președinte pare pregătit pentru a face „curățenie generală” în statul român, după ce a anunțat că este nevoie de „o schimbare fundamentală” și este necesară stabilitatea financiară pentru care trebuie să fie făcută cât mai repede reforma fiscală. Nicușor Dan a menționat că România „cheltuiește prea mult față de ce-și poate permite” - ceea ce poate fi înțeles ca un început al tăierilor din sectorul bugetar. Astfel, noul șef al statului s-a poziționat din prima zi ca un viitor „președinte jucător”, care urmează să se implice în deciziile viitorului Guvern.

Chemare la „interesul național”

Noul președinte le-a cerut partidelor politice să acționeze în interesul național și să se implice pentru a pune presiune pozitivă pe instituțiile statului român, ca acestea să se reformeze. În discursul din plenul Parlamentului, Nicușor Dan a enumerat câteva puncte din toate programele de guvernare ale partidelor pe care le invită la discuții, pentru formarea noului Executiv – optimizarea producției agricole, sistem de irigații, acces la fonduri europene și asigurarea unui cadru favorabil pentru investitori etc. 

Noul președinte a preluat și sintagma „interesul național”, pe care a adăugat-o contextului, vorbind despre nevoia de a avea un Guvern de uniune națională, cu majoritate în Parlament: „Este interesul național ca această majoritate să-și asume reformele fiscale de care România are nevoie. Este în interesul național ca România să transmită piețelor financiare mesajul de stabilitate. Este în interesul național ca România să transmită mediului investițional un semnal de deschidere și de predictibilitate. Cer partidelor politice să acționeze în interesul național care urmează. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României și nu este despre calcule politice, ci despre interesul național. Sunt convins că românii vor evalua în consecință”, a precizat președintele României, Nicușor Dan.

Protest în Piața Constituției

George Simion a anunțat, cu două zile înainte de ceremonia de învestire a noului președinte, că va organiza un miting de protest, în Piața Constituției, din fața Parlamentului, dar duminică a declarat că nu își asumă protestul. Oamenii s-au strâns, totuși, în locul anunțat, în timpul învestirii noului președinte. Asupra unuia dintre participanți s-au găsit mai multe arme albe - trei cuțite, un briceag și un pumnal tip „box” -, iar bărbatul este cercetat penal. Jandarmii și polițiștii l-au percheziționat pe bărbatul înarmat, în urma unui apel la 112 al unei persoane din mulțime.

Alte incidente nu s-au înregistrat. Oamenii și-au strigat nemulțumirea, dar nu a fost prezent nici George Simion, nici alți reprezentanți AUR nu au ajuns la protest. Ploaia a contribuit din plin la alungarea protestatarilor, care oricum au fost doar câteva zeci de persoane.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri