Jurnalul.ro Ştiri Politică Președintele Nicușor Dan a ajuns la Palatul Cotroceni: Primul onor din partea Gărzii de Onoare

Președintele Nicușor Dan a ajuns la Palatul Cotroceni: Primul onor din partea Gărzii de Onoare

de Redacția Jurnalul    |   

UPDATE Președintele României, Nicușor Dan, a ajuns la Palatul Cotroceni, unde urmează ceremonia de predare - primire a mandatului. Dan a primit primul onor din partea Gărzii Naționale.

Președintele Nicușor Dan a fost așteptat de foarte mulți susținători, deși în București plouă.

Nicușor Dan a primit pentru prima dată onorul Gărzii de Onoare în calitate de președinte și a salutat, tot pentru prima dată de la învestire, Garda de Onoare, pe Platoul Marinescu al Palatului Cotroceni.

Urmează ceremonia de predare-primire a mandatului și o discuție privată cu președintele interimar Ilie Bolojan.

UPDATE Nicușor Dan a depus jurământul în plenul reunit al Parlamentului, luni, 26 mai, și devine al cincilea președinte al României post-revoluționare. Este primul președinte care vine din rândul societății civile și care câștigă alegerile prezidențiale ca independent.

Ceremonia a început la ora 12.00 cu intonarea imnului de stat al României, „Deșteaptă-te, române”.

Președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache, a dat citire hotărârii de validare a turului doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai.

Enache i-a înmânat lui Nicușor Dan jurământul pe care trebuie să îl citească. Dan a jurat cu mâna pe Biblie și pe Constituția României.

De la ceremonie lipsesc parlamentarii AUR, SOS și POT.

Nicușor Dan a spus, când a ajuns la Parlament, că are emoții, pentru că este o zi „de mare responsabilitate”, dar cele mai importante zile din viața sa rămân cele în care i s-au născut cei doi copii.

Fiica sa, Aheea, în vârstă de 9 ani, a venit și ea la Parlament pentru a-și susține tatăl. Lipsesc partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, care a rămas cu băiatul cel mic, Antim, în vârstă de 3 ani, care are ușore probleme medicale.

Nicușor Dan: Cer partidelor politice să acționeze în interesul național

 „Cer partidelor politice să acționeze în interesul național care urmează”, declară președintele Nicușor Dan în primul său mesaj după ce a depus jurământul.

„Cer partidelor politice să acționeze în interesul național care urmează. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României. Și nu este despre calcule politice, este, repet, despre interesul național”, a mai spus Dan.

El a adăugat că este convins „că românii vor evalua în consecință”.

Nicușor Dan a depus jurământul în plenul reunit al Parlamentului, luni, 26 mai, și devine al cincilea președinte al României post-revoluționare. Este primul președinte care vine din rândul societății civile și care câștigă alegerile prezidențiale ca independent.

Nicușor Dan vrea o structură dedicată pentru românii din diaspora

 Nicușor Dan și-a prezentat prioritățile și pentru românii din străinătate. Vrea proceduri consulare mai eficiente și o structură specială pentru cei care doresc să revină în România, mai ales pentru a investi.

Planul lui Dan include și crearea unei structuri dedicate celor care doresc să se întoarcă acasă, cu accent special pe cei care vor să investească în România.

„România are în România, în diaspora, în Republica Moldova și în teritoriile din jurul României oameni muncitori, oameni cinstiți, oameni de bun simț, are meseriași care au dovedit, are oameni de afaceri care au dovedit, are profesioniști care au dovedit. Trebuie ca noi toți împreună să concentrăm toate aceste energii pentru binele comun și pentru România la care visăm cu toții”, a subliniat Dan.

Măsurile fac parte dintr-un program mai amplu care vizează consolidarea legăturilor cu românii din străinătate și valorificarea potențialului economic al diasporei.

Nicușor Dan: Voi fi un președinte partener cu societatea

Nicușor Dan dă asigurări că va fi un președinte „deschis la vocea societății și partener cu societatea”.

După ce a depus jurământul, președintele a mulțumit în plenul Parlamentului pentru „dezbaterea impresionantă” din ultimele săptămâni, indiferent de cauza susținută.

„Români din România, români din diaspora, români din Republica Moldova, mulți oameni care nu s-au mai pronunțat vreodată pe politică, s-au exprimat acum, arătând că sunteți interesați de direcția în care merge România. Societatea românească și-a demonstrat ei înseși că este vie și puternică. Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînțeles în limitele statului de drept, și vă invit să continuați să fiți implicați cu toată forța socială pe care ați dovedit-o, pentru a pune presiunea pozitivă pe instituțiile statului român, pentru ca acestea să se reformeze. Și vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății și partener cu societatea”, a afirmat Dan.

Pe termen scurt, adaugă Nicușor Dan, România are o problemă: cea a deficitului: „Pe scurt, România cheltuiește prea mult, statul român cheltuiește prea mult față de ce își poate permite. Și chestiunea asta poate să pună în discuție stabilitatea financiară la care am muncit cu toții toți aceștia ani”.

Știre inițială Nicușor Dan a ajuns, luni, la Parlamentul României, unde începe ceremonia solemnă în care depune jurământul pentru a deveni președintele României.Nicușor Dan a venit la Parlament direct de la Primăria Generală.

„Este o zi de mare responsabilitate. Cred că ziua în care s-au născut copiii a fost cea mai importantă”, a spus Nicușor Dan.

Fetița președintelui ales va fi prezentă împreună cu Mirabela Grădinaru. Băiatul este bolnav și nu va veni la ceremonie.

La ceremonie participă doi din cei patru președinți ai României din perioada post-revoluționară. Este vorba despre Traian Băsescu și Emil Constantinescu.

Primul președinte al României, Ion Iliescu, nu este prezent, din cauze medicale.

Nu este prezent nici fostul președinte al României, Klaus Iohannis, care nu a motivat absența sa de la această ceremonie solemnă.

Președintele ales Nicușor Dan va depune luni, de la ora 12:00, jurământul în în plenul comun al Parlamentului.

Şedinţa comună a Parlamentului în cadrul căreia Nicuşor Dan va depune jurământul va începe la ora 12:00.

Ulterior, la ora 13:00, va avea loc o ceremonie militară cu prilejul învestirii sale în funcția de Președinte al României, la platoul Marinescu din Palatul Cotroceni.

Ceremonia de predare-primire a mandatului de președinte al României va avea loc la ora 13:35, la Palatul Cotroceni.

Subiecte în articol: nicusor dan parlament juramant
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri