Uniunea Salvaţi România (USR) nu va face alianţă cu niciun partid, deci nici cu Partidul Naţional Liberal (PNL), de la care aşteaptă în primul rând o reformă internă, a precizat, vineri, preşedintele Uniunii, Nicuşor Dan.
"Doamna Alina Gorghiu, copreşedinte PNL, a început să ne facă oferte publice de colaborare, dorindu-şi o susţinere comună a unui viitor Guvern. Este, pe de o parte, un mod uşor neserios de a face politică după o serie lungă de atacuri politice împotriva USR şi, pe de altă parte, o declaraţie prematură în absenţa unei voinţe politice dovedite pentru reformă internă a PNL, pentru transparenţă şi bună guvernare în administraţia locală sau centrală. Răspunsul meu este următorul: 1. USR nu va face alianţă cu niciun partid, deci nici cu PNL. (...). 2. Susţinem un premier tehnocrat şi un guvern care va prelua proiectele noastre în programul de guvernare. 3. Vom susţine măsurile guvernamentale care vor duce la o mai mare transparenţă a actului sau deciziei publice, la debirocratizarea administraţiei şi la o creştere a respectului faţă de lege, însă nu vom da un cec în alb niciunui Guvern. 4. PNL încearcă să se poziţioneze într-un tandem cu USR pentru alegerile parlamentare. Nu este cazul. Aşteptăm, înainte de toate, reforma internă a PNL", a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
El a argumentat că "alianţă pentru vechile partide înseamnă negociere de funcţii şi împărţire a resurselor publice prin alocări bugetare discreţionare către clientela politică. "Nu suntem şi nu vom fi parte a acestor trocuri", a adăugat liderul USR.
USR merită să intre în Parlament, consideră copreşedintele PNL Alina Gorghiu, adăugând că s-ar putea găsi o cale de comunicare astfel încât cele două formaţiuni să susţină un viitor guvern condus de Dacian Cioloş.
"Dacă mă uit la partidele mici din România în acest moment, că e ALDE, că e PMP, că e USR, cel care sunt sigură că merită să fie în Parlament, şi mi-aş dori să-l văd în Parlament, este USR. În niciun caz cele două partide de nişă toxice - PMP şi ALDE", a afirmat Gorghiu pentru "Adevărul". AGERPRES