Jurnalul.ro România inteligentă Nikola Gazdov, Energy Element: România are o poziție de pornire mai bună decât alte țări din regiune

Nikola Gazdov, Energy Element: România are o poziție de pornire mai bună decât alte țări din regiune

de Redacția Jurnalul    |   

România are o poziție de pornire mai bună decât alte țări din regiune, spune Nikola Gazdov, managing director Energy Element GmbH, la Conferințele Income Magazine Corporate, evenimentul "Energia verde - sustenabilitate și securitate energetică. Soluţii de evitare a crizelor", organizate de Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, și săptămânalul Income Magazine.

"Avem inițiative prin Fondul de investiții iar acest lucru ne ajută să avem puțină reprezentare în România. Însă ceea ce vedem la ora actuală cuprinde multe aspecte. Este vorba despre prețul la energie, dezvoltarea energiei, aspecte legate de securitatea energiei, consumatori care devin la rândul lor prosumatori. Acestea sunt elemente de discutat și cred că trebuie să pornim de la întrebarea Ce dorește România să schimbe?

Evident, bani există. Deci din punct de vedere financiar lucrurile se prezintă chiar bine comparativ cu situația de acum 7-8 ani. Piața a suferit urcușuri și coborîșuri dar acum situația este mult mai bună. Avem și fonduri euroepene disponibile. Vedem că există potențial și tehnologia necesară care este mult mai ieftină cu 70% decât în urmă cu câțiva ani.

În mod clar suntem deschiși la astfel de discuții. Din punct de vedere geopolitic, aceasta este o problemă. România are o poziție de pornire mai bună decât alte țări din regiune. Vin din Bulgaria și suntem într-o poziție mai nefavorabilă decât România din punct de vedere al aprovizionării cu gaze la nivel național. România are un acces mai bun la piețele din Europa Centrală și de Est pe partea de electricitate. Ce poate să facă România?

România are un teritoriu cu circa 40% mai mic decât Germania, care are un consum energetic de 10 ori mai mare decât România. Scopul energetic al Germaniei până în anul 2030 este să crească capacitatea de energie solară pentru că au nevoie de energie mai ieftină. Ce poate face România pentru a vinde energie mai ieftină decât Germania? În unele zone, se poate produce energie eoliană mai ieftină.

Ieri am discutat cu operatorul de transport al energiei din Bulgaria și urmează să creeze un proiect. Avem nevoie de o cale de transport a energiei din Bulgaria în România pentru partea de transport către Europa occidentală, unde o să putem vinde această electricitate pe care nu putem să o folosim în țările noastre și putem importa energie de pe alte piețe", spune NIkita Gazdov.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri