Jurnalul.ro Timp liber Monden Nina Iliescu. Povestea celei mai discrete Prime Doamne a României

Nina Iliescu. Povestea celei mai discrete Prime Doamne a României

de Redacția Jurnalul    |   

Nina Iliescu este soția fostului președinte al României, Ion Iliescu, cel care a marcat politica românească după Revoluția din Decembrie 1989.

Elena Șerbănescu s-a născut pe 4 martie 1930 în cartierul Crângași din București, fiind de aceeași vârstă cu soțul ei. 

Cei doi s-au cunoscut în liceu, când aveau 18 ani, Nina studiind la Liceul Iulia Hașdeu iar Ion Iliescu la Liceul Sfântul Sava din București.

S-au căsătorit în 1951 și au rămas împreună aproape opt decenii, fiind considerați un cuplu emblematic pentru stabilitate și iubire neclintită.

O carieră mai puțin obișnuită

Nina Iliescu a fost o prezență discretă, preferând să stea departe de lumina reflectoarelor, chiar și în perioada în care soțul ei a fost președinte, iar ea Prima Doamnă a României.

Inginer de profesie, ea a fost cerceător științific în coroziunea metalelor, un domeniu neobișnuit pentru femei la acea vreme.

Un cuplu fără copii

Deși au încercat să aibă copii, Nina Iliescu a pierdut trei sarcini, neputând avea copii. 

Ion Iliescu a vorbit deschis despre această situație, exprimându-și regretul dar și acceptarea acestei realități. Cu toate acestea, cei doi au avut o relație puternică, sprijinindu-se reciproc toată viața. 

Nina Iliescu este considerată un pilon de susținere pentru Ifostul președinte al țării, o femeie discretă și educată, care a ales o viață departe de viața publică și a oferit un sprijin constant soțului său pe tot parcursul vieții, potrivit divahair.ro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: nina iliescu ion iliescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri