Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ninsori abundente în Africa de Sud. Zăpadă de 2 metri și drumuri blocate

Ninsori abundente în Africa de Sud. Zăpadă de 2 metri și drumuri blocate

Mai multe drumuri din Africa de Sud, inclusiv una dintre principalele autostrăzi ale țării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce privește intensitatea sa.

Ninsorile abundente sunt un fenomen foarte rar în țara africană. Acestea au început în noaptea de vineri spre sâmbătă și au dus la blocarea a numeroase drumuri, potrivit Le Figaro.

Echipele serviciilor de urgență au intervenit non-stop pentru a oferi asistență oamenilor înzăpeziți. Aceștia au petrecut chiar și șapte ore în blocajele de pe drumuri. Circulația a fost afectată și pe Autostrada N3, care leagă Johannesburg de orașul de pe coasta de est, Durban.

Echipele de intervenție au distribuit pături și mâncare caldă oamenilor blocați în mașini. De asemenea, autoritățile au decis să închidă trei puncte de frontieră spre Lesotho. În unele zone, stratul de zăpadă a ajuns până la doi metri grosime, a informat, pe X, organizația de promovare a siguranței rutiere Arrive Alive.

Sunt așteptate noi ninsori și au fost emise avertizări care vizează mai multe regiuni ale țării, au anunțat meteorologii care descriu fenomenul drept un „caz extrem”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri