Unic în Europa, proiectul organizat şi derulat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România pune în valoare patrimoniul cultural rural românesc, prin aducerea laolaltă, prin prezentarea şi prin promovarea a peste 136 de obiective muzeale, evenimente şi programe educative şi culturale din România, disponibile gratuit vizitatorilor din a doua parte a zilei de 31 august până spre miezul nopţii.
Detaliile despre desfăşurarea acestei ediţii şi programul de pe 31 august pot fi consultate pe website-ul www.noapteamuzeelor-la-sate.ro, precum şi pe reţelele de comunicare ale instituţiilor culturale locale implicate în proiect.
"Sâmbătă, vizitatorii sunt invitaţi să se conecteze cu atmosfera de sărbătoare a satelor şi comunelor României şi să descopere colecţii muzeale etnografice inedite, case memoriale, centre culturale săteşti, lăzi de zestre şi poduri spectaculoase din gospodăriilor ţărăneşti, muzee parohiale, şezători, arhive, ritualuri şi istorii fascinante, mori, chilii de zâne, mausolee, castele, biserici fortificate, trasee fabuloase de case albastre şi semne ale meşterilor zugravi, muzee ale învăţătorului, copiilor, mineritului, chihlimbarului sau ale viei şi vinului, servicii de pompieri, fierării şi multe alte surprize", precizează organizatorii evenimentului.
Publicul va avea acces gratuit în toate obiectivele înscrise. Judeţele cu cele mai numeroase reprezentări sunt Braşov (18 obiective), Iaşi (13 obiective), Satu Mare (12 obiective), Vrancea (8 obiective), Maramureş şi Sibiu (6 obiective).
"Asociaţia Centrul Memorial Cultural 'Dr. Gh. Telea Bologa', partener al Nopţii Muzeelor la Sate, intervine creativ şi pedagogic în comunităţile rurale din Noul Român, Arpaşu de Sus şi Arpaşu de Jos, din judeţul Sibiu. Prin proiectul 'Influenceri pentru satul meu', copiii din aceste trei localităţi sunt antrenaţi în acţiuni de repertoriere, interpretare şi valorificare a patrimoniului cultural rural din Ţara Făgăraşului (...). Alt micro-proiect sub umbrela Nopţii Muzeelor la Sate 2024 constă într-o campanie de cotrobăit prin gospodăriile şi podurile caselor din judeţul Sălaj. Intenţia organizatorilor este de a scoate la iveală zestrea contemporană a satului românesc, obiecte tăinuite ce pot fi recuperate şi donate colecţiilor private din areal", arată sursa citată.
Conform acesteia, vestea despre evenimentul Noaptea Muzeelor la Sate a fost dată şi de Compania Poşta Română, care a transmis prin reţeaua sa peste 20.000 de cărţi poştale-invitaţie în 10 judeţe, în cadrul campaniei pilot "Trimitem vorbă".
Proiectul este lansat şi coordonat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi co-finanţat de AFCN, parteneri strategici fiind Poşta Română şi Asociaţia "Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea-Bologa". AGERPRES