Polițiștii au dat în weekend zeci de amenzi în urma unor controale la terase, baruri, plaje și cluburi în aer liber. Un local din Capitală a primit o amendă de 5.000 lei pentru că nu avea dezinfectant suficient.
Verificările au vizat în special transportul în comun și activitățile de divertisment.
În total, au fost verificate 4.139 de societăți comerciale, iar în cazul a 73 de unități economice s-a constatat că nu au fost respectate măsurile de reducere a riscului de infecții.
Polițiști au dat 19 sancțiuni, în valoare de peste 120.000 de lei, operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis, pentru care au fost instituite interdicții sau restricții. Totodată, au fost aplicate alte 52 de sancțiuni, în valoare de 3.500 de lei, persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții și 407 amenzi, de aproape 36.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Celor care nu au respectat modul de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese li s-au aplicat 28 de sancțiuni, în valoare de 29.000 de lei.
La Legea 61/1991, au fost aplicate 393 de sancțiuni, de peste 140.000 de lei.
În cadrul acțiunilor, au mai fost aplicate aproximativ 600 de sancțiuni, de aproape 114.000 de lei pentru diferite încălcări ale legii.
În același context, au fost constatate 9 infracțiuni, una privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolui, 6 la Legea nr. 84/1998 privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, una privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar la Legea 86/2006, privind infracțiunea de contrabandă.
În Arad, polițiștii au găsit la o terasă un plus de 200 de lei în casa de marcat fiscală, suma care a fost confiscată, iar societatea comercială a fost sancționată cu 20.000 de lei.
În urma controlului la o societate comercială din Dolj, s-a constatat că nu ar fi fost întocmite note de recepție și au fost constatate diferențe pentru produse deja comercializate, în valoare de 757 de lei, fiind aplicată o sancțiune contravențională, de 20.000 de lei și confiscată contravaloarea facturii nerecepționate la punctul de lucru.
În Capitală, reprezentanții unui local din sectorul 2 au fost amendați cu 5.000 de lei pentru insuficiența produselor biocide.
Totodată, reprezentanții unui punct de lucru din sector 2 au fost sancționați cu amendă de 3.000 lei, pentru nerespectarea normelor igienico sanitare.